Zeci de pompieri şi jandarmi, avansaţi în grad

Zeci de pompieri şi jandarmi au fost avansaţi, la termen, în grad.
Avansările nu le-au adus, însă, salariaţilor respectivi şi foarte mulţi bani în plus la salariu. Astfel, la ISU Hunedoara, 18 ofiţeri şi 92 de subofiţeri au primit un grad mai mare. Printre aceştia, se numără şi Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al inspectoratului, care de la gradul de locotenent a fost avansată la cel de  căpitan. Apoi, doi ofiţeri au devenit locotenenţi-colonei, nouă maiori, unul  căpitan şi cinci sunt de acum locotenenţi. În ceea ce priveşte subofiţerii, 12 dintre aceştia poartă acum gradul de plutonier adjutant şef, cinci de plutonier adjutant, 74 au devenit plutonier major iar unul a fost avansat în gradul de plutonier. Deşi asemenea avansări sunt cel mai bun exemplu de apreciere a meritelor şi a muncii depuse de cadrele unui inspectorat, acestea nu aduc măriri foarte mari de salariu. De fapt, cei care beneficiază de asemenea merite primesc în plus între 10 şi 20 lei.
Şi jandarmii au luat parte, ieri, la un ceremonial militar, în cadrul căruia au fost înaintaţi în grad 13 ofiţeri şi 44 de subofiţeri. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

2 zile ago