Actualitate

Zeci de permise de conducere reţinute de poliţiştii rutieri

03 Control_traficOana Mihnea

Şi în acest weekend, poliţiştii rutieri s-au aflat pe drumurile publice din judeţ pentru a-i depista şi sancţiona pe şoferii care nu respectă regulile de circulaţie.

Astfel, doar vineri, oamenii legii au aplicat 137 de sancţiuni contravenţionale. În urma acţiunilor desfăşurate, 57 de şoferi s-au ales cu amenzi în valoare de peste 35.000 lei, pentru că au depăşit limita legală de viteză. De asemenea, au fost suspendate 12 permise de conducere, dintre care cinci pentru consumul de alcool la volan, cinci pentru viteză şi două pentru alte fapte. Pentru nereguli tehnice constatate la autovehicule, agenţii rutieri au retras şapte certificate de înmatriculare. Trei dintre şoferii traşi pe dreapta s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În această situaţie se află un bărbat de 41 de ani din comuna Crişcior, cu 0,50 mg/l alcool în aerul expirat, un tânăr de 27 de ani din comuna Beriu cu 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat şi un bărbat de 32 de ani din comuna Veţel, care a avut 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Nici sâmbătă, şoferii nu au scăpat de controalele în trafic ale poliţiştilor. Prin urmare, aceştia au aplicat 231 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 58.300 lei. Pentru viteză excesivă la volan, 93 de conducători auto s-au ales cu amenzi, iar 18 permise de conducere au fost reţinute. Dintre acestea, şapte au fost pentru alcool şi trei pentru viteză. Alte trei certificate de înmatriculare au fost ridicate de oamenii legii pentru nereguli tehnice. Un bărbat de 59 de ani din municipiul Orăştie s-a trezit cu dosar penal, pentru că a fost prins în timp ce conducea băut.

2 comentarii la „Zeci de permise de conducere reţinute de poliţiştii rutieri

  • Au indeplinit ,,targetul,, impus de Micu Dan si Plopsor Cristian. Asa merge treaba la Circulatie, ca pe vremea Militiei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura