Zeci de mii de hunedoreni, în pericol la iarnã

  Natalia Bumbac

Primarii municipiilor Deva şi Petroşani, Petru Mărginean (foto stânga), respectiv Tiberiu Iacob-Ridzi (foto dreapta), au trimis ieri, o scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, şi primului ministru, Victor Ponta, prin care solicită sprijin pentru rezolvarea situaţiei fără precedent creată în Deva şi în localităţile din Valea Jiului, privind asigurarea resurselor de cărbune necesare încălzirii locuinţelor, şcolilor, spitalelor şi a altor spaţii edilitare în perioada de iarnă 2015-2016.

Stocurile de cărbune, la zero
„Lipsa stocurilor de cărbune din depozitele Sucursala Electrocentrale (SE) Deva şi SE Paroşeni poate avea consecinţe deosebit de grave asupra populaţiei – avertizează reprezentanţii autorităţilor locale din Deva şi Petroşani. Peste 30.000 de persoane din municipiul reşedinţă de judeţ şi din Valea Jiului – în special copii şi vârstnici – riscă să-şi petreacă iarna fără căldură şi fără apă caldă! Din analizele efectuate de reprezentanţii SE Paroşeni şi SE Deva rezultă un deficit de cărbune pentru funcţionarea continuă a grupurilor energetice din cadrul celor două termocentrale, precum şi necesitatea construirii unei rezerve de stat pentru funcţionarea grupurilor energetice, în vederea asigurării energiei termice pentru încălzire şi apă caldă menajeră în localităţile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi Deva. Considerăm că nu este lipsit de interes faptul că de sistemul de termoficare, funcţional încă în zona noastră, beneficiază peste 12.000 de persoane în Valea Jiului şi 15.000 în Deva, la care se adaugă unităţi de învăţământ, instituţii de sănătate, agenţi econimici şi alte spaţii edilitare. (…) La această dată, depozitele de cărbune de la SE Paroşeni şi SE Deva au stocurile zero şi nu există altă posibilitate viabilă pentru iarna 2015 – 2016, decât asigurarea stocurilor de cărbune necesar (…)”, se arată în scrisoarea celor doi edili adresată preşedintelui şi primului ministru ai României.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Si ce va face presedintele, intra in mina sa scoata carbune? Scrisoarea avea sens daca era adresata guvernului nu presedintelui. In rest, e politica.

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

18 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

17 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

17 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

17 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

17 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

17 ore ago