Categories: Actualitate

Zece ani de închisoare a primit tânăra care şi-a omorât concubinul

Crima s-a petrecut în toamna anului trecut, la Călan, iar bărbatul înjunghiat a murit câteva ore mai târziu din cauza hemoragiei puternice. Femeia era cunoscută ca o fire violentă și a mai fost condamnată în două rânduri pentru infracțiuni cu violență. La rândul lor, anchetatorii au descoperit că era victima violenței domestice și forțată de către concubin să practice prostituția pentru a-l întreține.
„În data de 03.10.2024, în jurul orei 21:00, pe fondul unor discuții contra­dictorii generate de gelozia acesteia și de consumul de alcool, l-a lovit pe concubinul său cu un cuțit, în zona hemitorace stâng anterior, cauzându-i astfel o plagă înjunghiată și pierdere majoră de sânge, așa încât, ulterior, la data de 04.10.2024, în jurul orei 04:30, a survenit decesul. (…) Inculpata are trei copii, dintre care doi sunt crescuți de bunicii lor materni, a absolvit patru clase, are o locuință stabilă și practică prostituția de circa 10 ani, fiind cons­trânsă emoțional de victima infracțiunii de omor. Aceasta are probleme în gestionarea impulsivității agresive ver­bale și fizice. Conform fișei de cazier, inculpata a mai fost condamnată pentru două infracțiuni de lovire și alte violențe. (…) De asemenea, unul dintre martorii audiați în cursul urmăririi penale a declarat faptul că inculpata a lovit-o și pe aceasta după ce l-a ucis pe concubin, că îi plăceau cuțitele și că obișnuia să poarte cuțit asupra sa. (…) Ca urmare a tuturor acestor aspecte, instanța apreciază că inculpata este o persoană periculoasă pentru societate, cu un risc mediu spre ridicat, aspect ce rezultă din antecedența sa în fapte de agresiune, colaborarea greoaie cu consilierul de probațiune, consumul de alcool, obținerea de venituri din prac­ticarea unor servicii imorale”, se reține din dosarul de la Tribunalul Hunedoara. Instanța a condamnat-o la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor în condițiile infrac­țiunii de violență în familie. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago