Categories: Comunitate

Zăpada a creat probleme mari la Vulcan

Maximilian Gânju

Încă de dimineaţă, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile (foto), a ieşit la deszăpezire pe bulevardul localităţii.
Ninsoarea a creat probleme serioase în municipiul Vulcan, iar primarul localităţii Gheorghe Ile şi-a mobilizat toate utilajele de care dispunea pentru a scoate oraşul de sub nămeţi. Ieri dimineaţă, încă de la primele ore, edilul şef a ieşit cu toate echipele disponibile, pentru a degaja principalul bulevard, dar şi căile de acces către unităţile de învăţământ din localitate. Centura Vulcanului a fost blocată ieri dimineaţă, timp de câteva zeci de minute, după ce un autotren a derapat şi a blocat drumul.
Spre orele amiezii, angajaţii municipalităţii au reuşit să deblocheze majoritatea arterelor, astfel că circulaţia rutieră s-a putut relua în condiţii bune. S-a intervenit şi pe trotuare iar primarul Ile spune că, în ciuda faptului că a nins foarte mult, nu vor mai fi probleme în localitate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

16 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

16 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

16 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

16 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

16 ore ago