Categories: Comunitate

Workshop la AJOFM pentru stabilirea unor tendinţe pe piaţa muncii

Oana Mihnea

Ieri, a avut loc un workshop la care au participat conducerea AJOFM Hunedoara, reprezentanţi ai unor instituţii judeţene şi echipa de implementare a proiectului „Observatorul Pieţei Muncii“, în vederea stabilirii mai multor aspecte legate de acesta.
În cadrul întâlnirii, s-au prezentat analize punctuale referitoare la necesarul forţei de muncă. Prima analiză cuprinde formarea profesională (furnizorii privaţi, acreditaţi şi sistemul public de formare profesională), a doua reprezintă o evidenţă a populaţiei active din judeţ, şi analiza calificărilor obţinute. Scopul este acela de a realiza o bază de date complexă, date care vor fi furnizate de partenerii proiectului, şi stabilirea unor tendinţe în ceea ce priveşte piaţa muncii. Pe lângă judeţul nostru, mai sunt implicate încă nouă judeţe din ţară.
„S-a dorit discutarea protocoalelor încheiate între noi şi colaboratorii noştri, pentru a putea obţine informaţiile de care avem nevoie, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană de Statistică, Agenţia Judeţeană de Inspecţie şi Plăţi Sociale, Universitatea din Petroşani, Facultatea de la Hunedoara şi Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara. Am studiat draftul de pact care va fi semnat în urma acestui workshop, urmând ca partenerii noştri să vină cu anumite propuneri, iar la începutul anului viitor, se va semna acest pact. De asemenea, s-au discutat principalele informaţii care ar trebui să se obţină de la parteneri, pentru a se putea face analizele  necesare în vederea obţinerii indicatorilor şi rezultatelor proiectului. Până la sfârşitul primăverii viitoare, vom avea principalele date pentru a face toate analizele necesare din cadrul proiectului, scopul fiind acela a stabili nişte tendinţe pe piaţa muncii şi legătura dintre angajatori şi persoane în căutarea unui loc de muncă, formări profesionale, calificări“, a declarat Rodica Peter, directorul executiv  AJOFM Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago