Winkler vrea disciplinã economicã

Nicolle Ebner

Pas cu pas, Uniunea Europeană (UE) îşi consolidează măsurile de protecţie economico-financiară, cu scopul de a preveni o nouă criză. Ieri, la Strassbourg, a fost votat pachetul de supraveghere financiară, iar europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto) consideră că, în situaţia actuală din România, sunt binevenite acele măsuri de reglementare, care să ne oblige să intrăm într-o disciplină şi logică europeană.

România, strunită să urmeze logica europeană

În luna mai a acestui an, Iuliu Winkler prefigura apariţia unui fond de intervenţie european, deoarece un astfel de organism ar putea preveni situaţiile de criză. Fondul a fost constituit şi este activ, prima ţară care a primit sprijin financiar fiind Grecia. De la iniţiativa creării fondului de intervenţie, discuţiile au evoluat, sub presiunea efectelor crizei, într-o dezbatere mai largă, pentru a se crea un sistem de reglementare europeană, scopul final fiind întărirea UE în faţa viitoarelor crize financiare şi economice. Astfel, ieri, a fost votat pachetul de supraveghere financiară, care, potrivit europarlamentarului hunedorean Iuliu Winkler, „înseamnă patru noi instituţii europene, care vor începe să funcţioneze la 1 ianuarie 2011. Una dintre ele, Consiliul european pentru riscuri sistemice, care va fi condus de preşedintele Băncii Centrale Europene, este o instituţie macroeconomică cu rolul de a supraveghea şi a da semnale de avertisment în cazul în care ar apărea semne de noi crize. Celelalte trei agenţii de supraveghere vor emite regulamente în domeniile supravegherii în domeniul bancar, pieţei de capital şi asigurări şi pensii, iar ele vor trebui aplicate şi de către organismele naţionale din domeniile respective. În situaţia României, sunt binevenite

aceste măsuri de reglementare, care să ne oblige să intrăm într-o disciplină şi logică europeană”, a declarat Iuliu Winkler, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

LICHIDATOR judiciar solicită oferte pentru asigurarea serviciilor de pază a patrimoniului societăţii CORVIN FOTOVOLTAIC S.R.L.,…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zona noastră i-a făcut un cadou frumos iu­bitei sale…

8 ore ago

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că reușește, cu toată opoziția celor din Coaliția anti…

8 ore ago

Bulina neagră

C.E.R., acuzat de tentativă de omor Pentru că împotriva sa a fost declanșată urmărirea penală…

8 ore ago

Când ești bun, ești bun! Florin Maxim rămâne la Hunedoara pentru următorii trei ani!

Antrenorul principal al Clubului Corvinul 1921 Hunedoara a acceptat propunerea prelungirii contractului existent şi va…

8 ore ago

Nu le mai ajung banii nici lor! Polițiștii locali ies în stradă

Poliţiştii locali protestează, astăzi, în faţa Guvernului, având mai multe so­li­citări de natură financiară, dar…

8 ore ago