Winkler susţine promovarea femeilor în structurile de conducere ale UDMR

Sorina Popa

Mâine, 13 mai, UDMR se întruneşte într-un congres neelectoral, la Zalău. Europarlamentarul Iuliu Winkler (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, la Deva, că la acest congres vor fi adoptate mai multe rezoluţii. UDMR Hunedoara va avea 13 participanţi la congres.
„Una dintre rezoluţii se referă la o cotă obligatorie, de 15 la sută, de reprezentare a femeilor la nivelul structurilor de conducere ale organizaţiilor judeţene, dar şi la nivel naţional”, a spus Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara. „În Hunedoara stăm relativ bine din acest punct de vedere, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Judeţeni ai UDMR Hunedoara, 17 la sută dintre membri sunt femei“, a spus Iuliu Winkler.
Europarlamentarul UDMR susţine că introducerea acestei cote de reprezentare a femeilor în structurile de conducere poate fi un factor determinant cu scopul schimbării mentalităţilor învechite la nivelul întregii societăţi. „Dacă vorbim despre nevoia de schimbare a mentalităţilor, atunci, parteneriatul egal este soluţia. Doar dacă femeia este într-adevăr partenerul egal al bărbatului şi în politică, şi în administraţie, şi în viaţa publică în general, abia atunci vom putea vorbi despre schimbare“, a afirmat liderul UDMR.
Potrivit lui Winkler, 18 la sută dintre membrii grupului UDMR din Camera Deputaţilor sunt femei, în vreme ce în grupul de la Senat nu există nici o femeie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

11 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

11 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago