Winkler: Integrarea romilor este problemã europeanã!

Liderul UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler (foto), a declarat, în cadrul Parlamentului European, că doar prin elaborarea şi finanţarea unor proiecte europene pe termen lung, se vor putea obţine rezultate în ceea ce priveşte comunitatea de romi.

Nu doar ţările de origine au obligaţii

„Problema integrării comunităţilor rome este de multe ori abordată ca o problemă a ţărilor de origine, alteori, şi cu aceeaşi îndreptăţire, ea este abordată ca o problemă a ţărilor de destinaţie a persoanelor aparţinând comunităţilor rome, precum şi a nenumăratelor probleme provocate de aceştia acolo, prin lipsa capacităţii lor de integrare. Însă, singurul mod cu adevărat eficient în abordarea chestiunii respective este acela de a o recunoaşte ca o problematică europeană. Instituţiile UE sunt cele care trebuie să-şi coordoneze eforturile cu statele de origine şi cele de destinaţie, pentru a obţine progrese“, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler.

Noua generaţie romă poate face schimbarea  

Deputatul european al UDMR a vorbit şi despre tânăra generaţie romă privită cu speranţă, în sensul în care ar putea să fie generatoare de schimbare a mentalităţii în propriile lor comunităţi. „Vreau să atrag atenţia asupra faptului că o persoană născută în 1990, odată cu schimbarea de regim în statele estice, avea 17 ani în 2007, atunci când ţara mea, România, a aderat la UE, iar azi are 23, este absolvent de universitate şi poate să devină agentul schimbării în comunităţile de romi. Sunt perfect conştient că în România, dar la fel şi în Bulgaria sau Ungaria, mulţi membri ai comunităţii rome, absolvenţi de universităţi care păşesc într-o carieră, aleg să se delimiteze de comunitatea lor. Din propria mea experienţă, însă, pot să afirm că la fel de mulţi sunt şi cei care se simt responsabili de viitorul propriilor lor comunităţi”, a adăugat Winkler, în intervenţia sa din Parlamentul European.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • nu mai dati stiri cu acest UDMR-ist, e la fel ca si laszlo tokes, tradator de neam si tara.ne-am plictisit sa-i mai vedem mutra prin ziare.cum de e deputat european?Romania de ce ii permite asa ceva, parca UDMR nu mai este la guvernare.tineti minte un singur lucru:Ungurii, astia, vor Ardealul!

  • Cine il da jos pe acest winkler, care cica reprezinta Romania in UE , in parlamentul UE? ASTA e prea de tot!Chiar voi de la mesagerul nu va prindeti? sau aveti redactori maghiari, inca, care dau stiri sifonate despre si cu acesti tradatori de tara si popor roman?

  • iata mai jos cine este de fapt acest iuliu winkler si ce urmareste el de fapt:aurul din muntii apuseni si ardealul cu totul!
    Cina de la Toronto
    Pe 7 iunie 2007, Girard scrie despre proiectul legii anti-cianură depus la Senat și despre strategia prin care se va pune presiune ca legea să fie blocată: sindicaliștii din Federația ”Meridian” fac lobby, iar angajați de la Roșia Montană vor veni să protesteze la București. Girard apreciază că proiectul va fi blocat. În același mesaj, Silviu Stoica și Iuliu Winkler, președintele și un membru al Comitetului Tehnic de Analiză (TAC) a proiectului sunt calificați ca fiind ”persoane rezonabile”. De altfel, Girard menționează că ”am organizat o cină pentru … la Toronto pe 25 iunie”. Chiar dacă numele oficialului român pentru care Gabriel a organizat cina de la Toronto este ”protejat” de Ministerul Afacerilor Externe din Canada, nu e greu de ghicit: între 23 și 29 iunie 2007 s-a aflat în vizită în Canada Iuliu Winkler, șeful Departamentului de Comerț Exterior din cadrul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. În mod normal, ministerul pe care îl reprezenta nu are vreo legătură cu Gabriel Resources, dar cum Iuliu Winkler făcea parte din TAC, soluția ”cina” a intrat în funcțiune.

    Tonul mesajelor devine alarmant pe 11 iulie, din cauza informațiilor pe care Girard le are că Guvernul ar spijini interdicția cianurilor. Girard consideră că Marta Moszczenska, dar și ambasadorul SUA, Nicholas Taubman ”ar fi de dorit să intervină la Tăriceanu și să-i transmită nemulțumirea noastră” legată de o eventuală aprobare a Legii Anti-cianură. Girard era speriat că votarea legii ar distruge proiectul, precum și ”reputația României ca un loc în care ai investi” (să nu înțelegem greșit, nu o eventuală deteriorare a ”reputației României” îl durea pe Girard, ci faptul că eventualii finanțatori ai Gabriel ar fi dezamăgiți și și-ar pierde interesul de a ”investi”). Girard sugerează și contactarea liderilor PSD și PD pentru a pune presiune pe Guvern în cazul în care proiectul de lege ar ajunge la vot.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago