De ceva vreme, utilizatorii pot să facă actualizarea noului sistem de operare Windows 10, pus la dispoziţie gratuit de către compania Microsoft.
Cei de la Microsoft au implementat în Windows 10 module care pot detecta programele pirat instalate pe calculatoare, acestea putând fi blocate de la distanţă.
Termenii şi condiţiile de utilizare a noului sistem de operare au fost actualizaţi astfel încât să cuprindă noile funcţii care pot, de asemenea, să scaneze inclusiv componentele din calculator care nu sunt corespunzătoare din punct de vedere tehnic.
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…