Weekend plin pentru hunedoreni

  Cristina Ghenea

Locuitorii municipiului Hunedoara vor avea parte, în acest sfârşit de săptămână, de două evenimente care-i invită la distracţie. Hunedorenii vor putea alege fie concertele unor cunoscuţi artişti de muzică uşoară şi populară, din ţară, fie programul cultural al Festivalului S.O.S. Castelul.

CRBL, Andreea Bănică, Guess Who şi Direcţia 5
Evenimentul dedicat Zilelor municipiului Hunedoara va fi organizat, la fel ca anul trecut, pe bulevardul Dacia, doar că de data aceasta, scena va fi amplasată în zona sensului giratoriu, de lângă Hotel Rusca. Programul este variat, astfel încât să mulţumească pe toată lumea, aşa că la concerte sunt aşteptaţi atât tinerii, cât şi cei mai în vârstă. În această seară, de exemplu, pe scenă va urca Ansamblul Folcloric Haţegana, după care CRBL şi Andreea Bănică promit să facă un show pe cinste. Mâine, distracţia începe încă de dimineaţă cu un concurs naţional de karting, vernisaje de pictură, demonstraţii cu aeromodele şi alte manifestări. Seara, atmosfera va fi întreţinută de Cristina Vasiu, Cosmin Mihalache şi Nicu Ştefan, după care, în scenă vor intra cei de la Play&Win, DJ Rynno&Sylvia şi cunoscutul Guess Who. Duminică, evenimentul va fi încheiat tot printr-un concert, de data asta, pe scenă fiind aşteptaţi cei de la Green Band, Adnana Olariu, Florin Mureşan, Celia, Daggu Project (Germania) şi Direcţia 5. La miezul nopţii, hunedorenii vor avea parte şi de tradiţionalul foc de artificii, la fel ca în fiecare an.

Sărbătoare şi în curtea Castelului
În paralel, în curtea Castelului Corvinilor se va desfăşura o nouă ediţie a Festivalului S.O.S. Castelul. Hunedorenii se vor putea bucura de o serie de evenimente culturale care au ca specific perioada Evului Mediu, şi, în premieră, vor putea vizita şi camera de tortură a Castelului. Aici a fost amenajată şi o expoziţie ce include, printre altele, replici ale unei mese de tortură pentru şolduri şi umeri, ori cleşti pentru unghii, folosiţi pentru pedepsirea prizonierilor. Din cadrul manifestaţiilor nu vor lipsi muzica medievală, luptele cavalerilor şi dansul frumoaselor domniţe. Festivalul S.O.S. Castelul se va desfăşura, la fel ca şi sărbătoarea municipiului, trei zile, de astăzi şi până duminică.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago