Categories: Comunitate

Vulcan: În 2024, investiții majore, din fonduri câștigate prin „Anghel Saligny”. Apel al conducerii municipalității, lansat către cetățeni

Magdalena Șerban

Administrația publică din Vulcan a câștigat o serie de proiecte prin Pro­gra­mul Național Anghel Saligny, o par­­te dintre acestea urmând ca pe tim­pul implementării să creeze dis­confort în rândul cetățenilor, însă ca orice lucru bun, vine la pachet cu un mic sacrificiu. Totodată, edilul locului, Cristian Merișanu, lansează un apel pentru comunitate, legat de planul de acțiuni care se află în desfășurare sau care urmează să primească undă verde.

Cei din zonele cu lucrări, ce vor racorduri la utilități, rugați să o facă ACUM
„În primul rând, doresc să informez și totodată să rog cetățenii ca acolo unde au fost începute lucrările de mo­der­ni­zare a străzilor și există utilități, să-și facă racordurile acum, cât încă au po­sibilitatea. După ce le vom finaliza, nu vom mai permite săpături sau orice fel de spargeri care ar distruge tot ceea ce s-a realizat. Astfel, vă expun detaliile re­fe­ritoare la stadiul acestor investiții, pen­­tru a putea să vă dați seama dacă vă aflați printre cei vizați sau nu. Pentru de­mersul ce implică modernizare străzi și alei pietonale, mai exact strada Romană și accesul străzii Platoului (valoare to­tală 3957456,2 lei) lucrările au început în toamnă, pe timpul iernii, când tem­pe­ra­turile și starea vremii nu sunt priel­nice, au fost stopate, urmând ca să fie reluate când timpul va fi mai prietenos. Deci cei de pe străzile amin­tite intră în sfera îndemnului nostru de a lua mă­suri, în cazul în care doresc ra­cor­duri la utilități. Apoi, avem contractul de finan­țare parafat pentru reabilitare dru­muri Colonia Țărănească Sohodol, aflându-se în procedura de licitație pentru atri­bu­irea execuției (însumează 2.121.210 de lei). De asemenea, am semnat con­trac­tul de finanțare pentru proiectul de modernizare strada Vasile Alecsandri și strada Pinului (cifrează 2.255.699 de lei) și se pregătesc pro­ce­durile pentru lici­ta­ție. Legat de un alt de­mers, ce ur­mă­reș­te modernizare stra­da Abatorului și stra­da Paroșeni (va­loare totală 9.028.294 de lei), și pen­tru acesta am sem­nat con­tractul de finanțare, ur­mând ca după par­curgerea etapelor obli­gatorii să ajun­gă în teren, adică să fie pus în prac­tică. Mo­der­ni­za­rea străzii Coroești și a străzii Șo­că­nească (în cuantum de 2.062.630 de lei) a fost aprobată, do­sa­rul e complet, așa că urmează sem­na­rea contractului de finanțare. La fel ca și în cazul celui de modernizare strada Morii și strada Griviței (cost total 5.055.838 de lei), pentru care vom parafa con­tractul de finanțare. În concluzie, rog să țineți cont de acest context și de recomandări. Mai vreau să vă rog să fiți răbdători, cerându-mi scuze, deoarece în mod inevitabil, pe parcursul lucrărilor se va crea disconfort. Dar cred că printr-un efort comun, vom putea să trecem și peste acest inconvenient. Principalul este ceea ce va dănui și va deservi comunității ani buni de acum încolo. Vă mulțumesc și vă doresc mult bine”, a transmis edilul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu. Mai trebuie men­ționat că a fost câștigată și extinderea rețelei de gaz, acest demers aflându-se în etapa de actualizare a studiului de fezabilitate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

12 ore ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

18 ore ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

3 zile ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

3 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

3 zile ago