Vulcan: Cu ochii pe cei certați cu legea

Magdalena Șerban

Primarul din Vulcan, Cristian Merișanu (foto), lansează un apel către co­mu­nitate, dorind să sublinieze că sigu­ranța este foarte importantă pentru fiecare cetățean, acuzând vandalis­mul și alte acțiuni menite să aducă dezordine, stricăciuni și disconfort. Asta, în contextul în care aici, la fel ca în multe alte localități, nu se întâmplă doar lucruri bune, ci există și unele care nu ar trebui lăsate să se con­cre­tizeze.

Cu vorba bună, în primă fază
„Vrem doar să-i rugăm ca cei care vor să se certe cu legea să se gân­dească de două ori, înainte. Mai ales că avem implementat un sistem de monitorizare video, deci nu pot pă­căli camerele. Dau exemplu un areal care chiar nu ne face cinste. Alei de pământ, copaci ce stau să cadă, bănci lipsă și o fântână distrusă. Așa arată, în mare, zona care ar tre­bui să fie una verde, în care vul­că­nenii să-și petreacă timpul liber și să se ascundă, vara, de razele fierbinți ale soarelui. În mijlocul acestui parc tro­nează bustul lui Avram Iancu, rămas și el la mila vandalilor. Să fie oare bine? Noi nu am montat aceste camere ca să închidem ochii și doar să fie pe post de spe­ri­e­toare. Sunt și utile. Un al doilea exem­plu, diferit. Recent, a avut loc un acci­­dent grav în zona bisericilor (popi­cărie), chiar lângă trecerea de pietoni. Deși strada era foarte luminată, un con­du­cător auto a apăsat pe accelerație prea tare, șofând cu viteză pe con­tra­sens și astfel rănind grav 2 femei, acestea ajun­gând la spital. Șoferul (e din Lupeni) a fugit de la locul acci­den­tu­lui, dar a fost identificat cu ajutorul ca­me­relor de supraveghere și este căutat de poliție. Prin urmare, vreau să reamin­tesc faptul că orice infracțiune din raza noastră administrativ-teri­to­ri­a­lă este identificată cu ajutorul celor pes­te 60 de camere de supraveghere. Totodată, doresc să anunț că în acest an con­ti­nuăm montarea acestora în car­tiere, pentru a descuraja infractorii și a spori gradul de siguranță la nivel local. Dar revin cu îndemnul de a des­curaja astfel de lucruri care nu fac bine nimănui. Pur și simplu prin simplu fapt că luați atitudine, din spirit civic. Vă im­plicați”, a transmis edilul-șef al mu­ni­cipiului Vulcan, Cristian Merișanu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din târg șușo­tesc intens pe la colțuri des­pre un funcționar care a ui­tat…

17 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…

17 ore ago

Bulina neagră

Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…

17 ore ago

Cea mai „scumpă” doză: Un tânăr din Călan, condamnat la o amendă de peste 8.000 de lei pentru două folii de cannabis

Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…

17 ore ago

Spitalul din Brad, un loc al speranței și al vindecării. Secția de Obstetrică-Ginecologie devine una etalon

Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…

17 ore ago