Categories: ActualitateUltima Ora

Vremea în week-end. PLOI ȘI LAPOVIȚĂ

  Meteorologii au atenţionat că, de vineri seară până duminică dimineaţă, va ploua în cea mai mare parte a ţării, în Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15-20 l/mp, în zona montană, în Moldova şi local în Transilvania va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 70-80 km/h.

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.

În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, în Banat şi Oltenia, cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30-40 de litri pe metru pătrat.  În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu viteze ce vor depăşi la rafală 70-80 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.

În cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.

 

Mesagerul Hunedorean