Vraişte-n ţară

Volodia Macovei
De câteva săptămâni e vraişte-n ţară. Toate informaţiile dinspre „conducătorii noştri iubiţi”, aşezate cap la cap, ne dau imaginea unei ţări paralizate, fără instituţii funcţionale, cel mai încremenit în glodul politic fiind guvernul României, aflat la a treia scuturare de mătreaţă peste plai.
În paralel, ca un cutremur de mari proporţii, personaje considerate altădată de neatins, boiernaşi autohtoni cu apucături de şefi de gaşcă interlopă, indivizi care au făcut din fotbalul românesc o cloacă, reducând sportul rege la o afacere neagră, au primit pedepse sănătoase, cu ani mulţi de puşcărie şi confiscări de multe milioane de dolari.
Dacă îl adăugăm şi pe „naşul” Dan Radu Ruşanu, personaj cunoscut nouă din postura repetată de parlamentar hunedorean, care a ajuns în arest, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate procurorilor DNA, şi el suspectat de constituire de grup infracţional organizat, presiuni, intimidări şi altele, într-un dosar unde mai hălăduiesc mari oameni de afaceri, un fost ministru, oameni de prin instituţii, ajungem la marea destrămare a mizeriei româneşti.
În mod ciudat, o coincidenţă cu şarm de dreptate divină, în 4 martie s-au împlinit 37 de primăveri de la marea nenorocire care a ucis atâţia oameni buni: cutremurul din 1977.
Ce mai e întreg în ţară? Preşedinţia lucrează după sistemul „ciufulici”, respectiv preşedintele Traian Băsescu mai iese câte 10 minute şi mai strică frizurile politicienilor care nu-i plac. Guvernul, cum spuneam, e în comă. Parlamentul colcăie de învârteli şerpeşti, aranjamente în colţul mesei, negocieri şi renegocieri de privilegii de clan, poveşti proaste împrăştiate prin cotloanele Casei Poporului. Crin Antonescu a dat cu şefia Senatului de pământ, după o dispută cu iz de maidan cu premierul. Instituţii cu treabă multă sunt populate de personaje care stau, bâţâindu-se, aşteptând să vadă ce mutări în funcţii va face noua construcţie majoritară a puterii. Prin prefecturi şi consilii judeţene bate acelaşi vânt rece ce paralizează munca în multe puncte importante.
Şi, mereu la urmă, românii se răsucesc tehui, înspăimântaţi de scumpirile care se apropie, scârbiţi de clasa politică, de administraţie, de şefi, de munca lor deseori, fără să mai aştepte ceva.