Votată în funcția de președinte al Comisiei de anchetă privind investigarea abuzurilor asupra copiilor

Adriana Năstase

Senatorul PNL de Hunedoara Lucica Muntean (foto) a fost de­sem­nată, președintele Comisiei de­ anchetă privind investigarea cazu­rilor de abuzuri sexuale sau al ori­căror abuzuri fizice împotriva mino­rilor din serviciile de tip rezidențial aflate în subordinea Direcțiilor Ge­nerale de Asistență Socială și de Protecție a Copilului.
„Sunt onorată pentru funcția pe care Senatul României mi-a încre­din­țat-o și mă voi strădui să duc la bun sfârșit toate obiectivele stabilite în această comisie”, a declarat parla­mentarul Lucica Muntean.

Mai mule instituții implicate
Scopul comisiei, care a fost înfiin­țată în acest an este acela de a îm­bu­nătăți legislația privind abuzurile îm­po­triva copiilor, de a monitoriza finali­zarea proceselor intentate abuzato­rilor, dar și situațiile de abuz trecute sub tăcere din centrele rezidențiale, pre­cum și creșterea nivelului de in­formare în rândul populației asupra ne­cesității implicării în prevenirea și combaterea acestui tip de abuz.
„Au fost cazuri în care angajați din Protecția copilului au abuzat sexual minori sau persoane cu dizabilități internate în instituții ale statului, iar în unele centre, copiii au fost supuși abuzurilor sexuale, violenței fizice și unor tratamente degradante din par­tea colegilor sau personalului. În ca­drul Comisiei de anchetă, copiii abu­zați și copilăriile furate au devenit teme prioritare pe masa de lucru a par­lamentarilor, dezbătute cu re­pre­zentanți ai unor importante instituții ale statului, cum ar fi Avocatul Po­po­rului, Avocatul Copilului, Autoritatea Na­țională pentru Protecția Copilului și Adopției, Inspectoratul General al Poliției Române, Cancelaria Primului Ministru, precum și reprezentanți ai UNICEF, ai Organizației Salvați Copiii și ai Asociației Telefonul Copiilor. Ma­terialele la care am avut acces și informațiile furnizate de invitați ne-au ajutat să înțelegem cum putem interveni ca legiuitori pentru a preveni situațiile de abuz împotriva copiilor, pentru a putea îmbunătăți calitatea serviciilor de consiliere din centrele rezidențiale”, a spus Lucica Muntean, senator PNL de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago