Vor mai rãmâne în arest la domiciliu?

Curtea de Apel Alba Iulia va pronunţa astăzi hotărârea definitivă cu privire la măsura arestului la domiciliu în cazul lui Moloţ & Compania.
După ce Tribunalul Alba a dispus în 5 ianuarie prelungirea cu încă o lună a măsurii privative de libertate, Mircea Moloţ, Tiberiu Balint, Robertto Venter, Emanoil Milică Pup şi Vasile Axinte au contestat decizia. În consecinţă, magistraţii vor delibera astăzi asupra contestaţiilor depuse la dosar, iar în cazul în care hotărârea primei instanţe va fi menţinută, cei cinci vor petrece încă o lună în arest la domiciliu. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, dar şi celelalte patru persoane se află în arest la domiciliu din 9 decembrie. Măsura a fost instituită de Curtea de Apel Alba Iulia atunci când a admis contestaţia procurorilor DNA faţă de hotărârea Tribunalului Alba prin care s-a decis ca Moloţ & Compania să fie cercetaţi sub control judiciar. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

15 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

15 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

15 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

15 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

15 ore ago