ActualitateFlash

Vom avea parte de ninsoare şi viscol

Cristina Ghenea

Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil din această dimineaţă, până duminică seara. În toate regiunile ţării, va ninge abundent, iar începând de mâine, în unele zone, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie sau lapoviţă şi frecvent, se va depune polei.

Boschetarii au fost duşi la spital
Pe de altă parte, vremea rea face în continuare victime, şi numai în ultima săptămână, au fost înregistrate peste 1.100 de cazuri de infecţii respiratorii acute în judeţ. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, încă trei persoane fără locuinţă au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au făcut hipotermie. Este vorba de trei oameni ai străzii, iar doi dintre ei au rămas internaţi în spital, pentru a fi ţinuţi sub observaţie. De la instituirea codului portocaliu de ger, la nivelul judeţului Hunedoara, Serviciul de ambulanţă a transportat la spital, în total, 18 persoane, din care 16 au avut nevoie de îngrijiri, din cauza hipotermiei. Totodată, opt oameni fără adăpost s-au prezentat singuri la unităţile şi compartimentele de primiri urgenţă şi au fost înregistrate două decese prin hipotermie, în Valea Jiului, la Lupeni şi Uricani.

Numărul infecţiilor respiratorii acute a crescut
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, numărul cazurilor de infecţie respiratorie acută a crescut cu câteva sute în ultima săptămână. Cei mai afectaţi sunt copiii şi tinerii. „În ultima săptămână raportată, respectiv în perioada 23-29 ianuarie, s-au înregistrat 1.113 cazuri de infecţie respiratorie acută, cu 319 mai multe decât în săptămâna anterioară“, a declarat Cecilia Birău, directorul adjunct al DSP Hunedoara. Aceasta a adăugat că în 406 dintre cazuri, este vorba de pneumonie, iar cele mai multe au fost înregistrate tot în Valea Jiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura