Categories: Actualitate

Vom avea hidrocentrale pe Jiu

Carmen Cosman

Până în anul 2013, lucrările hidrotehnice de pe Râul Jiu vor fi finalizate, dă asigurări ministrul Economiei, Ion Ariton. Proiectul cuprinde inclusiv o centrală hidroelectrică, dar şi o captare de apă, la Livezeni.
Mai mult de jumătate finalizată
Lucrările de pe Râul Jiu sunt cuprinse în obiectivul de investiţii „Amenajarea hidroenergetică a Râului Jiu pe sector Livezeni – Bumbeşti” şi au fost aprobate printr-o hotărâre de guvern din anul 2003. Proiectul este executat în proporţie de peste 65 la sută, potrivit Ministerului Economiei. El cuprinde executarea unui baraj la Livezeni, o priză de apă, aducţiunea subterană Livezeni-Dumitra, nodul de presiune Dumitra, o centrală hidroelectrică, o microhidrocentrală la Livezeni, o altă aducţiune subterană Dumitra Bumbeşti, un nod de presiune la Bumbeşti, captări secundare, un bloc de intervenţie şi un canal de fugă, dar şi o centrală hidroelectrică la Bumbeşti. Valoarea estimativă a restului de executat se cifrează la 529 de milioane de lei, iar în programul de dezvoltare al Hidroelectrica pentru 2011, au fost alocate pentru acest obiectiv de investiţii, 70 de milioane de lei.
Termenele de punere în funcţiune sunt preconizate pentru 30 iunie 2013, pentru centrala de la Dumitra, respectiv 31 martie 2014, pentru cea de la Bumbeşti.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ia vezi diferenta de nivel dintre Livezeni si Bumbesti jiu si vei vedea o putere cat jumatate din Portile de Fier 2,debite mai putin variabile si alte costuri cu mentenanta.
    Proiectul e dintre razboaie .
    E una din marile realizari hidrotehnice ,si ar trebui ca macar unii sa fie macar circumspecti daca nu mandrii !

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 ore ago