Actualitate

Volumul ,,Interviuri hunedorene“ a fost lansat la Hunedoara

Magdalena Şerbanlansare (4)

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” a organizat ieri, la Galeriile de Artă din Hunedoara, lansarea volumului „Interviuri hunedorene“ semnat de scriitorul Mihai Petre. Cartea cuprinde o serie de interviuri, dialoguri cu profesori din şcoli hunedorene şi cu scriitori din Hunedoara. Au participat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene, care l-a prezentat pe autor, colegi de ai dascălului, alţi invitaţi.
Mihai Petre este un nume apreciat şi respectat, atât pentru calităţile deosebite de dascăl, cât şi pentru lucrările al căror autor este. Volumul nou lansat este structurat în două părţi. Prima parte este consacrată unor dialoguri ample şi documentate cu profesori, colegi de breaslă precum Gheorghe Alimpesc, Viorel Avram, Mihai Barbu, Gilbert Danciu, Iuliu Deldegan, Dumitru Laţcu, Cristian Lunel, Viorel Lupu, Graţian Ordean, Ioan Silvestru, Gheorghe Şincu. În opinia autorului, exprimată în prefaţa volumului, aceştia au fost aleşi ca interlocutori deoarece sunt veritabile „repere profesionale şi morale” care „au marcat cu lumina cunoaşterii, a adevărului şi a frumosului foaia de parcurs a elevului ajuns muncitor, medic, jurist, artist, politician, dar – mai ales – Om… Contestaţi de foarte multe ori, şi-au dus crucea alegerii unei profesii pentru care au simţit chemarea de a lucra cu copilul, această fragilă ipostază a omului“.
Partea a doua este dedicată literaturii şi slujitorilor ei hunedoreni, scriitorilor Raisa Boiangiu, Eugen şi Ioan Evu, Nicolae Szekely. Sunt dialoguri aprofundate, cu întrebări menite să dezvăluie cât mai bine personalităţile şi creaţia acestor îndrăgiţi scriitori şi artişti formaţi şi afirmaţi în oraşul Hunedoara.

One thought on “Volumul ,,Interviuri hunedorene“ a fost lansat la Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura