ComunitateFlash

Vladimir Brilinsky a devenit Cetăţean de Onoare al comunei Orăştioara de Sus

Mircea Crivăţ

Ieri, în şedinţa Consiliului Local al comunei Orăştioara de Sus i s-a acordat diploma de Cetăţean de Onoare al comunei lui Vladimir Brilinsky (foto), fost, până de curând, administrator al sitului UNESCO de la Sarmizegetusa Regia, omul care din 1992 s-a implicat total în protejarea şi în promovarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Titlul i-a fost acordat la iniţiativa primarului din Orăştioara de Sus, Vasile Inăşesc, drept recunoştinţă pentru modul în care Vladimir Brilinsky a contribuit la punerea în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, la atragerea comunităţii locale în activitatea de protejare şi promovare a Sarmizegetusei Regia şi a celorlalte cetăţi dacice din zonă.
Mai trebuie menţionat că, în urmă cu peste trei ani, lui Vladimir Brilinsky i-a mai fost acordată, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Judeţean Hunedoara, o diplomă de excelenţă din partea Registrului Urbaniştilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest, tot ca o recunoaştere a meritelor acestuia la salvarea, conservarea şi promovarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
La evenimentul de la Orăştioara de Sus a fost prezent şi primarul municipiului Deva, Florin Oancea, reprezentanţi ai unor instituţii judeţene, jurnalişti şi prieteni ai lui Brilinsky – Dacul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura