Categories: Actualitate

Vizită virtuală în cetăţile dacice din judeţ

Cristina Ghenea

Fără a fi nevoiţi să părăsească municipiul, devenii au avut vineri ocazia să viziteze cetăţile dacice de la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie. Acest lucru a fost posibil cu ajutorul tehnologiei tridimensionale, în cadrul unui eveniment denumit „Dacii în era virtuală” – organizat de către Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva, în colaborare cu alte instituţii culturale din ţară.

Artefacte şi ziduri, reconstituite 3D

Cu ajutorul celor mai noi metode de scanare şi reconstituire 3D, cercetarea în domeniul arheologiei din judeţul Hunedoara a mai făcut un pas înainte. Metodologia respectivă a fost prezentată în cadrul a două sesiuni, de către specialiştii care de mai bine de un an de zile au muncit la proiect. Aceştia au făcut posibilă vizitarea virtuală a cetăţilor dacice, prin reconstituirea grafică tridimensională, realizată pe o scară de 1:1. Mai mult, cu ajutorul unui scanner ultra-performant, a fost demonstrat live procesul de obţinere a imaginilor digitizate a unor artefacte provenite din siturile arheologice din Munţii Orăştiei. În final, s-au prezentat perspectivele pe care tehnologia le oferă arheologiei şi muzeografiei. „Proiectul este deosebit de interesant, însă şi dificil de realizat, şi oferă posibilitatea de a vedea în imagini virtuale, atât cetăţile, cât şi diferite obiecte de bronz, piatră, lemn sau fier, aşa cum arătau ele în vremea dacilor. Astfel, cu ajutorul scanărilor 3D, pot fi realizate, de exemplu, muzee sau expoziţii virtuale”, a declarat Liliana Ţolaş, managerul interimar al MCDR Deva.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • De aceea distrugi Sarmizegetusa Regia inculta nenorocita. Tu si piticul turnator - molot - care a pus director un inginer miner la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago