Nicoleta Popa
Ieri dimineaţă, în jurul orei 3.35, un bărbat de 43 de ani din Târgu Jiu a ajuns cu maşina într-un şanţ, deoarece a călcat cam mult pedala de acceleraţie. Astfel, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66, din direcţia Haţeg către Petroşani, bărbatul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a intrat pe contrasens, şi s-a oprit în şanţul de pe partea stângă a drumului. În urma accidentului, autoturismul a fost avariat, şoferul vitezoman alegându-se doar cu câteva zgârieturi.
Un alt incident rutier s-a petrecut luni pe Drumul Naţional 76, în satul Podele, comuna Luncoiu de Sus. Astfel, Ioachim G. se afla pe sensul de mers Deva-Brad, iar într-o curbă uşoară la stânga, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar. O femeie, pasageră în autoturismul care se deplasa regulamentar, a fost rănită grav şi transportată la spital.
Au ajuns cu maşina într-un copac
Trei tineri, toţi cu vârsta de 18 ani, au fost răniţi într-un accident, ce a avut loc pe o stradă din cartierul Aeroport din Petroşani. Şoferul, unul dintre cei trei, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, lovind un copac. În urma accidentului, cei doi prieteni ai şoferului, unul din Lupeni şi unul din Petroşani, au ajuns la spital, dar nu au fost internaţi, iar şoferului vitezoman i-a fost suspendat permisul de conducere.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică…
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…