Sport

Vise de performanţă

11 x 2 Daniel CojocaruCiprian Marinuţ

Triplu campion naţional universitar la rugby în 7, Daniel Cojocaru (foto), de la Ştiinţa Petroşani, îşi doreşte un nou titlu de campion la ediţia 2016 a competiţiei.

Obiectiv îndrăzneţ
Sub comanda antrenorului Daniel Ivan, Ştiinţa Petroşani visează frumos pentru noua ediţie a campionatului naţional la rugby în 7, care va debuta în 22 mai. „Am fost de trei ori campion universitar cu Ştiinţa şi ne dorim şi anul acesta titlul. De altfel, acesta este şi obiectivul nostru pentru noul sezon”, a declarat Daniel Cojocaru, jucător revenit la gruparea din Valea Jiului. Campionatul Naţional Universitar de rugby 7, ediţia 2016, se va desfăşura pe data de 22 mai, la Bucureşti, pe Stadionul Arcul de Triumf. Competiţia este organizată de Federaţia Sportului şcolar şi Universitar (FSSU), instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale şi a Cercetării ştiinţifice, în colaborare cu Federaţia Română de Rugby. Echipa care va cuceri titlul de campioană naţională universitară va avea dreptul să reprezinte România anul viitor, la Jocurile Europene Universitare. Federaţia Română de Rugby va asigura arbitrajul la această competiţie şi va înscrie echipa naţională de rugby în 7, fără studenţi în componenţă, care va participa în afara concursului. Au dreptul să evolueze în competiţiile universitare, naţionale şi internaţionale, tineri cu vârsta de până la 30 de ani, care sunt studenţi, masteranzi sau doctoranzi. Conform regulilor internaţionale, la Campionatele Europene Universitare şi la Jocurile Europene Universitare pot participa numai echipe ale instituţiilor de învăţământ superior, în numele României, în timp ce la Campionatele Mondiale Universitare şi la Universiade se pot alcătui selecţionate naţionale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura