Categories: Comunitate

Virginia Woolf, povestea unei scriitoare

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat o prezentare a scriitoarei engleze Virginia Woolf, de la a cărei naștere s-au împlinit la 140 de ani.

Și-au păstrat prospețimea
„Este o tradiție a bibliotecii noastre ca, în preajma Zilei Internaționale a Femeii, să pre­zinte publicului iubitor de cultură o per­sonalitate feminină care s-a remarcat în cultură, știință, viață socială. Sub gene­ricul ((Povestea unei scriitoare, Virginia Woolf)), a fost făcută o amplă și bine documentată prezentare a creației literare și editoriale, a vieții extrem de zbuciumate și complicate a acestei ilustre personalități care a marcat literatura primei jumătăți a secolului XX. Romane devenite celebre, de la „Călătoria în larg” (1915), „Noapte și zi” (1919) sau „Doamna Dalloway” (1925), la romanele „Spre far” (1927), „Orlando” (1928) și „Valurile” (1931), fără a omite aparițiile postume, au marcat puternic literatura universală. Un loc aparte îl ocupă eseurile dedicate lecturii: „Cum ar trebui să citim o carte”, „Ceasuri petrecute într-o biblio­tecă”, „Aventura lecturii”, „Domnul Bennett și doamna Brown” etc., eseuri care au con­tri­buit și ele din plin la gloria literară a Vir­giniei Woolf. La un secol de la scrierea lor, ele nu și-au pierdut deloc prospețimea și actualitatea, fiind extrem de utile oricui vrea să afle ce este literatura adevărată”, susține Sebastian Bara, managerul Biblio­tecii Județene.
„Această scriitoare, autoare a unei lite­raturi atât de profunde, a avut o viață sufle­tească zbuciumată, cu trăiri de maximă intensitate, cu bucurii și dureri. Cea care, printre ultimele însemnări din jurnalului ținut vreme de 18 ani, a afirmat „Țin să pe­trec acest timp cu folos. Voi cădea, dar voi ține steagul sus.”, și-a pus capăt zilelor peste doar trei săptămâni, cu sufletul ră­vă­șit. Viața și creația Virginiei Woolf merită să fie cunoscute așa cum se cuvine, iar pre­zentarea făcută a fost un bun prilej pen­tru participanți să afle mai multe informații despre o personalitate marcantă a litera­turii universale. Așa cum ne-am obișnuit deja publicul, la final am adresat partici­pan­ților întrebări legate de prezentarea fă­cută, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii în cărți și cu diplome oferite de Biblioteca Județeană”, a adăugat Sebastian Bara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago