Peste 500 de copii au participat la Memorialul „Ioan Deteşan”, de la Turda, cel mai mare turneu de minihandbal şi babyhandbal din România.
Au participat următoarele echipe: Vipers Deva, Atletic Satu Mare, CSM Leşiţa, Concordia Chiajna, HC Beldiman Arad, Extrem Baia Mare, Pegasus Târgu Mureş, ADEP Satu Mare, LPS Târgu Mureş, Academia Cluj Napoca, CSM Târgu Mureş, Academia Minaur Baia Mare, HC Sibiu, LPS Oradea, Activ 7 Târgu Mureş, Potaissa Turda, LPS Bistriţa, Alpha Oradea, CSM Făgăraş şi Viitorul Cluj Napoca.
Suprafaţa sălii „George Bariţiu” din localitate a fost împărţită în trei terenuri de joc, astfel încât s-au disputat câte mai multe partide simultan. Fiind jocuri pentru copii, nu au fost înregistrate scorurile finale, a contat doar distracţia copiilor şi buna dispoziţie a celor aflaţi în sală. Scorul nu a fost important, ci aspectul pe care s-au axat organizatorii, municipalitatea din Turda şi clubul Potaissa Turda, adică distracţia copiilor.
În final, fiecare participant a primit din partea organizatorilor o medalie şi o diplomă, iar copiii au promis că se vor întoarce şi anul viitor la Turda. Echipa ACS Vipers Deva a disputat 13 partide şi a primit un premiu special pentru că a avut în turneu jucătorul cel mai tânăr, Luca Josan, care are doar patru ani.
Tinerii handbalişti cu care Vipers Deva a participat la turneul de la Turda sunt următorii: Andrei Vikiszali, George Limbianu, Domokos-Lehel, Nyulas Richard, Roland Gherghely, Nicolas Gogoseanu, Andrei Florea, Iacob Cezar, Sebastian Josan, Vlad Naciu, David Bozan, Vlad Furnea, Andrei Bustucel, Hromei Damian şi Josan Luca. Antrenori: Paul Gabriel Truţă şi Nicolae Dan.
Construcţiile încă se ţin bine. Lucrările de construcţii au scăzut în octombrie faţă de septembrie…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a făcut o afacere extrem de…
Lucrările de modernizare a drumului judeţean DJ 672C, pe sectorul cuprins între localitatea Valea de…
Ion Bădin, consilier local Deva Pentru că și-a lansat cartea „În slujba sportului”, un volum…
P.B., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri.
După ce managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, dr. Emil Stoica (foto), a transmis…