Preferat altor tehnicieni
După ce Nicolae Dică a preluat cârma echipei FCSB, în presa din întreaga ţară s-au vehiculat o serie de nume pentru funcţia de antrenor principal la gruparea roş-albastră, fiind cunoscut faptul că piteşteanul nu deţine licenţa PRO şi nu poate figura în acte ca antrenor principal la o echipă de Liga I. Deşi „în cărţi” au fost nume ca Dumitru Dumitriu, Dumitru Uzunea sau Marius Baciu, alegerea conducerii stelite şi a lui Dică s-au oprit la Viorel Tănase. Tehnicianul de 46 de ani a condus în acest sezon echipa CNS Cetate Deva timp de 16 etape, preluând-o de pe locul 13 în clasamentul Ligii a III-a, seria a IV-a şi a lăsat-o pe locul 5.
„E o propunere care mă onorează!”
Fostul tehnician al devenilor a confirmat discuţiile şi faptul că şi-a dat acordul, dar a precizat că deocamdată nu a semnat nici un contract. „E o propunere care mă onorează, de la o echipă mare din România. Am discutat atât cu Nicolae Dică cât şi cu Mihai Stoica, ne cunoaştem de mult timp, mi-am dat acordul de principiu, urmează să văd condiţiile şi să semnez. Eu voi fi secundul lui Nicolae Dică, voi figura ca antrenor principal doar pentru că deţin licenţa PRO. Sper să fie o rampă de lansare pentru mine”, a declarat Viorel Tănase pentru Mesagerul Hunedorean. Pentru Tănase ar fi a doua experienţă ca antrenor în Liga I, după ce a fost atât secund cât şi principal pentru o scurtă perioadă la Oţelul Galaţi. (Ovidiu Mănăstire)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…