Politica si administratie

Viorel Salan: “Chiar și un bilanț lunar provizoriu ar trebui să includă inițiative legislative adoptate prin vot”

Deși luna aprilie a fost plină de evenimente spirituale, activitatea în Parlamentul României a continuat. Cunoscând acest fapt,  am dorit să schițăm împreună cu Viorel Salan, parlamentar PSD, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, un bilanț provizoriu lunar.

 – Care ar fi cea mai bună structură pentru un bilanț de activitate parlamentară, fie el și provizoriu?

După părerea mea, pragmatic vorbind, sunt două direcții definitorii ale activității parlamentare: inițiative legislative adoptate prin votul final al Parlamentului României  și inițiative legislative aflate în proces de evaluare legislativă.

 – Am înțeles. Aș zice să începem cu prima direcție pe care ați numit-o. Ce legi inițiate de dumneavoastră au primit votul plenului în această lună?

O inițiativă legislativă la care sunt inițiator a fost adoptată, în plenul Camerei Deputaților.

În esență, proiectul de lege vizează, de fapt, modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Schimbarea votată stabilește că polițiștii vor beneficia de compensația pentru chirie și atunci când locuinţa închiriată se află „într-o localitate aflată la o distanţă de maximum 70 km” față de localitatea unde polițistul a fost numit în prima funcție ori mutat în interesul serviciului.

În prezent, polițiștii nu pot primi bani pentru chirie dacă au închiriată o locuință în afara localității în care lucrează, indiferent de context.

După ce modificarea va intra în vigoare, polițiștii vor putea închiria locuințe și în localitățile-satelit ale orașelor mari, unde prețul chiriilor este mai mic decât în aceste orașe.

În plus, de ajutorul pentru chirie s-ar putea bucura și polițiștii ce lucrează în localități mici de frontieră sau în localități izolate. Practic, toți polițiștii, nu doar cei de penitenciare, așa cum stabilește acum Ordinul Ministerului Justiției 482/C/2020, vor putea primi bani pentru chirie atunci când locuința lor se află la cel mult 70 de kilometri față de locul de muncă.

Acum legea se află la promulgare la Președintele României.

Tot în această lună, plenul Camerei Deputaților a adoptat și inițiativa mea legislativă „Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare”.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.80/1995, în sensul că studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior, decalaraţi inapţi pe parcursul studiilor universitare din motive neimputabile lor, să beneficieze de dreptul de a opta pentru continuarea studiilor în aceeaşi unitate militară. Totodată, proiectul propune exonerarea studenţilor aflaţi în această situaţie de obligaţia de a restitui cheltuielile de şcolarizare.

Este vorba despre studenții din componentele militare ale MAI, care se pregătesc în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, respectiv DGSU, IGSU, IGAV și Jandarmerie. La absolvire, acești studenți nu vor rămâne în MAI și nu li se va acorda grad militar. Ei vor primi doar diploma de licență corespunzătoare pregătirii.

S-au exprimat 225 de voturi „pentru”, 11 voturi „contra” și 44 abțineri. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Proiectul va fi trimis la Senat.

 – Dacă ar trebui să treceți în revistă propunerile dumneavoastră legislative care sunt încă în parcurs legislativ, dar au înregistrat progrese în această lună, ce ne-ați spune?

Două dintre inițiativele mele legislative aflate în proces de evaluare la Camera Deputaților au primit avize favorabile.

Prima dintre acestea si anume “Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare” a primit aviz favorabil din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Modificarea pe care am propus-o preconizează ca maiștrii militari și subofițerii care au promovat concursul de admitere la programul de master profesional să frecventeze cursurile cu scoatere de la locul de muncă. Totodată, se dorește stabilirea modalității de acordare a gradului militar și de numire în funcție la absolvirea programului de master profesional precum și instituirea interdicției modificării raporturilor de serviciu, după acordarea gradului militar de ofițer, timp de cel puțin 5 ani de la numirea în funcție la unitatea în care este repartizat după absolvire.

Cea de a doua “ Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice”, pe lângă avizul favorabil al Comisiei pentru învățământ și al Comisiei pentru știință și tehnologie, a mai primit încă un aviz favorabil din partea Comisiei pentru industrii și servicii.

Și la Senat am progresat cu alte două inițiative legislative. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri pentru protejarea acestora L145/2023 a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru cultură și media din Senat. Pentru ca procesul de analiză și evaluare legislativă de la Senat să se încheie, mai este nevoie să se pronunțe pentru raport Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică.

Tot la Senat, inițiativa mea legislativă “Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare” a primit avize favorabile de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, de la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități și de la Comisia pentru învățământ.

 – Vă mulţumesc.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că se pregătește de­bar­carea unui șefuleț din zonă, care se pare că…

6 ore ago

Bulina albă

Abiatar Bubău, elev în clasa a II-a, prof. Lazăr Cezarina La Liceul de Arte Pentru…

6 ore ago

Bulina neagră

Ioan R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

6 ore ago

„Un Lord a venit la primărie”. Lucian Rus: Am candidat pentru Deva și pentru deveni. Ei sunt câștigătorii acestor alegeri

Lucian Rus este revelația acestor alegeri locale din județul nostru. Puțini au crezut în proiectul…

6 ore ago

Alcoolică acuzată că-și terorizează soacra și soțul

Femeia se îmbată în fiecare zi și provoacă scandal, țintele sale fiind soțul ei și…

6 ore ago

Doi tineri din Hațeg au golit o hală de producție din Oțelu Roșu

Hoții și-au planificat în detaliu spar­gerea din județul vecin și au furat scule și echipamente,…

6 ore ago