Tânărul din Petroşani care a violat o minoră ce practica prostituţia pe şoseaua de centură a localităţii a fost condamnat de judecători la 11 ani de închisoare.
Alin Adrian Koracsony (foto) zis „Moldoveanu“ abia ieşise din puşcărie, unde ispăşise o altă condamnare de 11 ani, tot pentru violarea unei minore. Magistraţii au ţinut cont şi de faptul că individul nu şi-a recunoscut fapta, dar şi că a recidivat la scurt timp după liberarea condiţionată. Koracsony a primit pentru violul şi tâlhăriile din vara acestui an mai multe pedepse cuprinse între trei şi cinci ani, iar după aplicarea sporului şi restului de pedeapsă de la condamnarea anterioară, a rezultat o sentinţă de 11 ani. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, va trebui să achite şi despăgubiri materiale şi morale de peste 5.000 de lei. Soluţia nu este una definitivă şi individul poate face apel.
Reamintim că violatorul a fost arestat în vara acestui an, la circa o lună de zile de la comiterea violului, pe baza descrierilor date de victime şi corelate cu probele ADN. Acesta a urmărit-o pe minora care se prostitua alături de mama ei şi pe o străduţă întunecată din zona cartierului Colonie, a violat-o. Câteva zile mai târziu a încercat să o violeze şi pe mama tinerei şi pentru că femeia s-a opus, recidivistul s-a mulţumit doar să o tâlhărească. „Moldoveanu“ a încercat să se sinucidă, dar n-a avut curaj să-şi ducă gestul până la capăt şi a suferit câteva răni superficiale. Acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că nu este vinovat de viol, pentru că victima sa a convenit să întreţină relaţii sexuale cu el, dar n-a mai avut explicaţii şi pentru jefuirea celorlalte trei victime.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…