Categories: Actualitate

Violatorul de prostituate, condamnat la 11 ani de închisoare

Maximilian Gânju

Tânărul din Petroşani care a violat o minoră ce practica prostituţia pe şoseaua de centură a localităţii a fost condamnat de judecători la 11 ani de închisoare.
Alin Adrian Koracsony (foto) zis „Moldoveanu“ abia ieşise din puşcărie, unde ispăşise o altă condamnare de 11 ani, tot pentru violarea unei minore. Magistraţii au ţinut cont şi de faptul că individul nu şi-a recunoscut fapta, dar şi că a recidivat la scurt timp după liberarea condiţionată. Koracsony a primit pentru violul şi tâlhăriile din vara acestui an mai multe pedepse cuprinse între trei şi cinci ani, iar după aplicarea sporului şi restului de pedeapsă de la condamnarea anterioară, a rezultat o sentinţă de 11 ani. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, va trebui să achite şi despăgubiri  materiale şi morale de peste 5.000 de lei. Soluţia nu este una definitivă şi individul poate face apel.
Reamintim că violatorul a fost arestat în vara acestui an, la circa o lună de zile de la comiterea violului, pe baza descrierilor date de victime şi corelate cu probele ADN. Acesta a urmărit-o pe minora care se prostitua alături de mama ei şi pe o străduţă întunecată din zona cartierului Colonie, a violat-o. Câteva zile mai târziu a încercat să o violeze şi pe mama tinerei şi pentru că femeia s-a opus, recidivistul s-a mulţumit doar să o tâlhărească. „Moldoveanu“ a încercat să se sinucidă, dar n-a avut curaj să-şi ducă gestul până la capăt şi a suferit câteva răni superficiale. Acesta a susţinut în faţa anchetatorilor că nu este vinovat de viol, pentru că victima sa a convenit să întreţină relaţii sexuale cu el, dar n-a mai avut explicaţii şi pentru jefuirea celorlalte trei victime.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

9 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

9 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

9 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

9 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

9 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

9 ore ago