Categories: Actualitate

Violatorul de la non-stop, trimis în judecată

Maximilian Gânju

Puşcăriaşul care a băgat spaima în angajatele magazinelor non-stop din municipiul Petroşani, după ce a tăbărât pe o tânără şi a violat-o chiar în chioşcul din centrul oraşului, a ajuns ieri, în faţa magistraţilor din Petroşani.

Individul Ionuţ Vânătoru (28 de ani), a mai stat după gratii tot pentru viol, după ce în anul 2010 a procedat la fel. Recidivistul a intrat într-un magazin non-stop şi a siluit-o pe vânzătoare, iar după ce a fost prins, le-a spus anchetatorilor că are o slăbiciune pe tinerele care lucrează în barurile retrase, care sunt deschise noaptea. Violatorul a fost eliberat din închisoare pentru prima agresiune sexuală abia anul trecut, dar nu a putut sta deoparte de ispită. Aşa că, în 29 septembrie a.c., a comis-o din nou, după ce, în jurul orei 5 dimineaţa, profitând de faptul că un geam al unui magazin era deschis, a intrat peste angajată, a lovit-o şi apoi a violat-o. Victima a reuşit să cheme poliţia, după ce a scăpat din mâinile agresorului, iar individul a fugit. Pe baza descrierii dată de femeie, poliţiştii au reuşit să-l prindă la scurt timp, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pe o durată de 30 zile. Tânărul este judecat acum pentru viol, însă la termenul de judecată de ieri, dosarul a fost amânat. Ionuţ Vânătoru este judecat însă în stare de arest preventiv şi nu a încercat să-i convingă pe magistraţi să fie cercetat în libertate, la nici unul dintre termenele în care i-a fost prelungit mandatul de arestare de către judecătorul de caz.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

7 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

7 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

7 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

7 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

7 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

7 ore ago