Categories: EvenimentFlash

Violată de propriul fiu, timp de peste doi ani de zile

Cristina Ghenea

Un hunedorean de 45 de ani a ajuns în arest preventiv, după ce, vreme de mai bine de doi ani, şi-a violat propria mamă. Nemulţumit de hotărârea instanţei, bărbatul a declarat recurs.
Tatăl asista neputincios la scenele de groază
Rovin Leahu (foto), din municipiul Hunedoara, a mai fost închis pentru aproximativ 10 ani, fiind condamnat pentru tentativă de omor şi furt calificat. După ce a ieşit din închisoare, hunedoreanul s-a întors acasă, la părinţii săi. Calvarul prin care mama lui, în vârstă de 68 de ani, a fost nevoită să treacă, a început încă din 2009. Bărbatul o bătea des, iar apoi o obliga să întreţină raporturi sexuale cu el, însă niciodată nu a fost reclamat nici de victimă, nici de tatăl său, care cunoştea întreaga situaţie. În urmă cu aproximativ două săptămâni, însă, femeia a fost lovită atât de tare, încât a ajuns la Urgenţa spitalului din municipiu. „Inculpatul şi-a lovit mama cu pumnii şi cu picioarele, provocându-i răni grave. Femeia a fost transportată cu ambulanţa la spital, iar în urma cercetărilor medicale, s-a stabilit că aceasta fusese şi violată. Doctorii ne-au anunţat imediat, iar bărbatul a fost reţinut şi prezentat Judecătoriei Hunedoara cu propunere de arestare preventivă, admisă de magistraţi cu câteva zile în urmă”, a declarat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Recursul, considerat nefondat
Nemulţumit de faptul că trebuie să stea în arest preventiv timp de 29 de zile, Rovin Leahu a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de la judecătorie. Acesta a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara şi a fost judecat ieri. „Instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. Astfel, acesta va rămâne în continuare în arest preventiv”, a declarat Ildiko Glăman, purtător de cuvânt al Tribunalului. Dacă va fi găsit vinovat, hunedoreanul riscă să înfunde puşcăria pentru ani grei, fiind acuzat de viol, incest şi lipsire de libertate în mod ilegal.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

7 ore ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

7 ore ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

7 ore ago

PREVENȚIA DĂ REZULTATE: Infracțiunile informatice și violența școlară, în scădere în județul Hunedoara

Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…

8 ore ago