Categories: Comunitate

Vine o săptămână de ger năprasnic! Operatorul de apă din Valea Jiului face apel la consumatori

Maximilian Gânju

Încă de la finele acestei săptămâni, de vineri, sunt anunţate temperaturi extrem de scăzute în sudul judeţului Hunedoara, în special în Valea Jiului. Prognoza arată cel puţin o săptămână de temperaturi care co­boară şi la -22 de grade Celsius pe timp de noapte, însă nici pe timpul zilei nu se vor atinge temperaturi cu plus. În aceste con­diţii există pericolul ca mulţi să aibă pro­bleme cu instalaţiile de alimentare cu apă potabilă, acolo unde acestea sunt ne­pro­tejate, aşa cum s-a mai întâmplat în anii trecuţi.
Apa Serv Valea Jiului vine iarăşi cu o re­comandare către consumatori, respectiv aceea de a-şi proteja apometrele şi insta­laţiile împotriva îngheţului. ”Dacă apome­trul este montat într-un cămin, este reco­man­dabil să existe un capac care închide că­minul etanş. Capacele şi ramele cămi­nelor de apometru sau de canalizare tre­buie curăţate de praf sau pământ, şi, even­tual, unse cu vaselină sau produse simi­lare.
Astfel, în caz de îngheţ, acestea vor putea fi manevrate cu uşurinţă. În cazul în care capacele sunt confecţionate din tablă, este indicat, din acelaşi motiv, să se pună o folie de plastic sub capac. Este bine să se facă verificarea robineţilor din căminele de apo­metru care închid traseul dinspre reţeaua interioară, pentru a se observa dacă aces­tea pot fi manevrate cu uşurinţă. De ase­menea, în perioada rece utilizatorii au obli­gaţia de a lua măsuri pentru izolarea apo­me­trului cu materiale termoizolante (polis­tiren, vată minerală) şi asigurarea mi­crocli­ma­tului pentru apometrele montate în scă­rile de bloc ( închidere uşi, geamuri sau la nevoie înlocuirea acestora). În cazul apo­me­trelor cu citire la distanţă nu este ne­ce­sar să se lase liber vizorul aparatelor pen­tru citirea consumului şi pot fi acoperite inte­gral cu materiale termoizolante. Pentru apometrele amplasate în subsoluri, reco­mandăm reducerea suprafeţelor gurilor de ventilaţie pentru a menţine temperatura peste limita de îngheţ a contoarelor. Înghe­ţarea contorului determină blocarea şi deteriorarea sa, iar acest lucru poate duce la inundarea căminului sau lipsa apei”, se arată în recomandările transmise popu­laţiei din Valea Jiului de către specialiştii Apa Serv Valea Jiului.
Protejarea contorului, precum şi pro­tejarea şi verificarea instalaţiei interioare, pe traseul de la contor până la consumator, este obligaţia utilizatorului, iar în cazul în care acestea se defectează din cauza în­gheţului, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora. Eventualele probleme legate de funcţionarea contoarelor sau a ser­viciului de alimentare cu apă şi cana­lizare, pot fi semnalate Dispeceratului Apa Serv Valea Jiului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

14 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

14 ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

14 ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

14 ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

15 ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

15 ore ago