Viena, 10 minute… atenţie, să nu coboare toţi! (I)

Revin la tema editorialului de sâmbătă, cel despre spectacolul „Modus vivendi”, organizat de profesoara de pian Doina Ona, de la Liceul de muzică şi arte plastice „Sigismund Toduţă”.
Am numărat vreo 70 de spectatori – mai mulţi oricum nu încăpeau în sală, şi aşa s-a stat în picioare. Mai bine de trei ore! De apreciat selecţia – oricine merită o şansă, dar nu oricând şi oriunde, aşa că s-au aşezat la pian vârfurile. Nu voi trece în revistă programul concertului, dar voi spune că finalul a fost teribil de inspirat, dovedind (dacă mai era nevoie) potenţialul energizant al muzicii. Şi nu doar teribil de inspirat, cât mai ales spectaculos. Piesele cântate la patru mâini sau la două piane au creat un reviriment emoţional, un dialog sonor şi estetic între mâini, piane, sală. Iar finalul finalului, nu ştiu dacă improvizat (oricum, a fost excelent, amuzant, spumos) a aparţinut unui singur pian, la care au cântat trei pianişti, şase mâini pentru Radetzky Marsch, la care publicul din Deva a exersat aplauzele în stil vienez, aşa cum se petrece totul la Concertul de Anul Nou. Pianiştii s-au jucat şi ei, cu pianul şi cu publicul, splendid a ieşit până la urmă acest „Modus vivendi”, ce merită categoric o mult mai mare vizibilitate publică.
La urma urmei, totul a fost o dovadă a potenţialului de care dispune acest liceu. Aici doream de fapt să ajung. Potenţialul, mai ales pentru un oraş ca Deva, este foarte mare, dar să vă spun cine au fost invitaţii Doinei Ona (foşti elevi ai săi), şi mai ales, unde sunt ei acum: Anda Drăgan, profesoară la Colegiul Naţional „Ion Vidu” din Timişoara, unde cântă şi cu Filarmonica, Anca Preda, profesoară la Facultatea de muzică din Braşov, de asemenea, cântă cu Filarmonica, şi Dianna Popa-Vasiu, profesoară la Facultatea de muzică din Timişoara. Prin urmare, tot atâtea talente pe care oraşul le-a dat şi le-a pierdut în favoarea altora. Mai vin din când în când pe-acasă, spre a ne delecta, dar şi spre a ne reaminti că nu putem oferi, cel puţin deocamdată, oportunităţi pentru cei ce depăşesc media. Nu-i vorbă, au rămas şi la liceu profesori talentaţi, cum ar fi Cristian Dumitriu, care mi-a spus că nu regretă rămânerea în Deva. Poate, dar vor pregăti mereu şi mereu alţi elevi, din care majoritatea va pleca şi din păcate nu va mai reveni. Până la un punct, este normal, dar prin perpetuarea situaţiei, riscăm să nu dăm naştere niciodată unor elite care să propulseze Deva spre statutul de oraş mare.
Şi vă rog să mă credeţi că pentru progres, oraşele mari contează. Pentru Deva, soluţia există, este una singură şi poartă numele de conurbaţie.