Viena – The Final Frontier…

Capitala Austriei este poate oraşul meu european preferat. Nu tu înghesuială pe străzi, circulaţie relaxată şi mai ales, civilizată, un aer de staţiune, monumente, preţuri rezonabile, politeţe. Cam tot ce şi-ar dori turistul român, sătul de manele, de obrăznicia majorităţii ospătarilor (care te scanează, să-şi dea seama cam câţi bani ai, ca să ştie cum să te trateze, ca pe barosan sau ca pe coate-goale…), de drumuri cu gropi, preţuri nesimţite şi gunoaie.
Dar nu la turism vreau să mă refer acum, ci la înmulţirea drumurilor pacienţilor cu dare de mână spre spitalele austriece, în general şi din Viena, în special. Şerban Huidu nu a avut de ales, s-a accidentat la Innsbruck, acolo a fost internat. Începând cu Traian Băsescu, acum câţiva ani, continuând acum cu Teo Trandafir, IPS Bartolomeu Anania şi Monica Iacob-Ridzi, iată că este inaugurată o destinaţie medicală, ce pare să devină tradiţională. Despre cei pomeniţi ştim, dar oare câţi oameni cu bani nu aleg spitale occidentale pentru a se trata?
Departe de mine gândul să le doresc răul sau să-i ironizez pe cei care aleg Viena pentru a-şi vindeca bolile. Acceptând că nu sunt ocolit de păcate omeneşti, pot fi cel mult invidios că ei îşi permit să se trateze acolo şi eu nu, dar de fapt, îmi dau seama că nici măcar invidie nu este, ci un fel de tristeţe şi resemnare. Tristeţe care mă face să mă întreb dacă aleg să se trateze la Viena pentru că sună mai bine, sau într-adevăr, sistemul sanitar românesc nu le inspiră încredere? Nu vreau să generalizez – este totuşi vorba de o minoritate, dar numele înşirate fac parte dintre, să spunem, formatorii de opinie. Mediatizarea plecării lor la tratament spre Viena are ca efect o sumedenie de întrebări pe care ni le putem pune. Eu nu am de ales, dar Teo Trandafir, care se pare că suferă de pancreatită, diagnosticată în ţară, nu crede că poate fi tratată tot în România? Nici Traian Băsescu? Nici ceilalţi? De ce? Nu avem medici capabili sau nu avem spitale dotate corespunzător? Sau nu le avem nici pe una, nici pe cealaltă? Sau le avem, dar totuşi e mai sigur acolo, nu se ştie niciodată… Răspunsurile sunt la îndemâna dvs., aşa cum sunt şi la a mea. Pot da exemple de medici absolut respectabili din Deva, în care am încredere desăvârşită. Sunt de vârstă medie, au cam 50 de ani şi se plâng (profesional vorbind…) de ceea ce vine din urmă. Foarte puţini tineri dedicaţi profesiei, mulţi habarnişti puşi exclusiv pe căpătuială. La un cabinet de ginecologie din Deva, instalat într-un apartament, se fac consultaţii până la 12 noaptea…
Între timp, medicii buni pleacă în străinătate.
Pe de altă parte, am tot văzut reportaje (chiar şi eu am realizat, în perioada în care am fost reporter TVR) referitoare la dotări medicale, despre care spuneam că „sunt la nivelul cerut de standardele UE”. Centru imagistic la Petroşani, tomograf şi scintigraf la Deva, dar imaginaţi-vă ce sume s-au cheltuit pentru clinicile universitare. După 20 de ani, tot nu avem măcar câteva spitale în care Traian Băsescu, Teo Trandafir sau Monica Ridzi s-ar putea simţi în deplină siguranţă şi competent îngrijiţi?