Victorie liberală la Asociaţia comunelor din judeţ

Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto) a fost ales ieri preşedintele Asociaţie Comunelor din România (AcoR), filiala judeţeană.
Alegerile pentru conducerea acestui orga­nism politic se fac din patru în patru ani. Fostul primar al comunei Vălişoara, Mircea R­ovinar a deţinut şefia AcoR, filiala Hune­doa­ra, dar cum acesta nu a mai câştigat un mandat de edil, au fost organizate alegerile.
Astfel, ieri, Comitetul Director al AcoR-Hu­ne­doara a votat. Liberalii au cinci membri în Comitetul Director al Asociaţiei, PSD tot cinci, iar Pro România un membru. Ovidiu Fur­dui a obţinut şapte voturi, fiind desem­nat preşedintele AcoR-Hunedoara, în timp ce celălalt contracandidat, primarul co­mu­nei Sântămăria Orlea, Dumitru Oprean (PSD) a luat doar patru voturi. De ase­me­nea, primvicepreşedinte al Asociaţiei a fost ales Damian Diniş, primarul comunei Băiţa, vicepreşedinţi sunt Victor Stoica, primarul din Pui şi Dumitru Oprean, edilul din Sân­tă­mărila Orlea, iar secretar, Mihai Irimie, pri­marul comunei Şoimuş. Mandatul con­du­cerii este de patru ani. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

9 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

9 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

9 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

9 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

9 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

9 ore ago