Comunitate

Victor Stoica e darnic cu copiii din Pui

Magdalena Şerban

Comună mare, cu multe suflete, Puiul se află pe lista Moşului şi în acest an. Astfel, 520 de  copii se pot bucura de pacheţelele puse la bătaie de edilul-şef al locului, Victor Stoica (foto). Printre cadouri, îşi vor face loc colindele şi scenetele prezentate de cei mici.

De 13 ani

„Această sărbătoare a Crăciunului este unică, atât pentru noi, cei trecuţi de vârsta copilăriei, cât mai ales pentru cei mici, aşa că am făcut tot posibilul ca în ultimii 13 ani să nu renunţăm la bucuria ce le-am adus-o în suflete, cu fiecare cadou oferit. În această perioadă, unităţile de învăţământ, 14 la număr, s-au pregătit cu scenete şi serbări presărate cu emoţii pentru Naşterea Domnului, iar eu trec pe la ele, pentru a le duce copiilor, personal, darurile. Consider că e cel mai frumos şi emoţionant lucru pentru un prichindel, ca atunci când primeşte un cadou, să simtă bucurie şi în acelaşi timp, responsabilitatea acelui act artistic pe care ni-l prezintă”, spune primarul.

Crăciun cu colinde şi Revelion cu foc de artificii

Cât priveşte programul de sărbători, comunitatea din Pui are de unde alege. „Sâmbăta aceasta, începând cu ora 10:30, căminul din centru va găzdui un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. De Revelion, la momentul zero de trecere către anul 2013, a fost organizat un foc de artificii, iar cei care aleg să ne fie aproape vor putea gusta un vin fiert, ţuică şi tradiţionalul cozonac. La noi, se mai păstrează din tradiţii şi aşa trebuie. Lumea merge cu colinda în seara de Ajun, pe la prieteni pe acasă, copiii cutreieră uliţele, iar căluşarii şi craii se alătură şi ei obiceiurilor de sărbători. Doresc, cu această ocazie, să le urez cele bune localnicilor comunei Pui, precum şi tuturor hunedorenilor. Să dea Dumnezeu ca 2013 să ne găsească cu bine, alături de cei dragi, sănătoşi şi cu speranţa îndeplinirii oricărui vis. Crăciun fericit şi La Mulţi ani buni!”, a fost urarea adresată de unul dintre cei mai longevivi primari ai judeţului Hunedoara, Victor Stoica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura