Categories: Comunitate

Viceprimarul a ajuns primar la Răchitova

Magdalena Şerban

Social-democratul Liviu Simedroni (foto) este noul primar al comunei Răchitova, pentru următorii patru ani. Acesta este secundat de un reprezentant al aceleiaşi formaţiuni politice.
„Am obţinut 55 la sută la alegerile din 5 iunie, şi mă aflu la primul meu mandat în calitate de primar, dar am mai ocupat funcţia de viceprimar, din 2008 şi până anul acesta. Mergem mai departe cu cinci consilieri PSD şi patru PNL, iar vice a fost ales cu unanimitate de voturi, Marius Dâncescu (PSD), singura propunere de altfel. În primă fază, îmi doresc să dăm drumul la apă la robinetele oamenilor. După cum se ştie, printr-un proiect european integrat, pe lângă alte obiective rezolvate, am introdus reţeaua de apă şi canal în satele Ciula Mare, Ciula Mică, Boiţa şi Vălioara. Acum aşteptăm autorizaţia de la DSP, pentru a pune apa în funcţiune. Va mai dura foarte puţin. Racordurile sunt făcute deja şi astfel, 286 de gospodări, vor beneficia de această utilitate. Satul de centru nu a fost inclus în acest proiect, însă investiţia se va realiza şi aici, dar prin master planul judeţean. Mai e nevoie de repararea drumurilor vicinale, iar cel judeţean este prioritatea numărul unu. S-au făcut interpelări la CJ Hunedoara, dar fără rezultate concrete. Sperăm că de acum încolo se va trece la fapte. Dotarea căminelor culturale ar mai fi de luat în calcul. Tot în plan mai avem renovarea dispensarului uman”, spune Liviu Simedroni, noul primar al comunei Răchitova.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 zile ago