Viaţa la 100 de ani

Sorina Popa

S-a născut la Lupeni, în Valea Jiului, în urmă cu fix 100 de ani. Cornelia Băbeanu (foto) împlineşte astăzi un veac de viaţă. Am aflat acest lucru de la Marian, poştaşul, care ne-a spus, ieri, că doamna Cornelia împlineşte 100 de ani, astăzi, marţi, 31 ianuarie. N-am mai stat pe gânduri şi ne-am prezentat rapid la uşa acesteia. Ne primeşte în casă de parcă ne cunoaşte de o veşnicie. Jovială, cu ochii blânzi, doamna Cornelia ne invită cu drag să-i trecem pragul. Apoi, pe scurt, începe să deşire principalele repere ale vieţii ei. O poveste simplă, a unei femei care a rămas singură din anul 1986, atunci când soţul i-a decedat în urma unui infarct.
A trecut o zi, a venit următoarea
„Când am ieşit la pensie, ne-am mutat la Deva, de la Timişoara. Soţul a lucrat la Deva, fiind angajat al Ministerului de Finanţe. Cunoştea oraşul. Liniştit. Am zis să venim aici, în Timişoara stăteam în centru, era gălăgie, erau studenţi, negri. Şi din 1980 locuiesc aici. Nu am avut copii, am doar două nepoate în Valea Jiului”, spune doamna Cornelia Băbeanu.
Am întrebat-o dacă există un secret al longevităţii ei. „Nu este nici un secret. M-au mai întrebat doctorii dacă am vreun secret. Ştiţi cum a trecut viaţa mea? A trecut o zi, apoi a venit următoarea. Aşa au trecut zilele mele şi am ajuns la 100 de ani. Când spui 100 de ani, zici, ce grozav. Dar nu e chiar aşa. În viaţă nu am făcut tragedie din orice. Când am avut necazuri, mă gândeam cum să trecem peste ele. Iar când am avut zile bune, m-am bucurat. Nu e nimic ieşit din comun”, povesteşte centenara.
N-a ieşit din ţară
Am întrebat-o pe doamna Cornelia cum decurge o zi din viaţa ei. „Nu ies afară, cumpărăturile mi le mai fac vecinii. Am picioarele umflate de la diabet şi nu pot să mă încalţ. Mă uit la televizor, la ştiri, la un film, gătesc, dar nu pot sta mult timp în picioare. La ora 12 merg la culcare. Nu prea pot dormi, dar asta este. Înainte coseam goblenuri, pentru toată lumea. Toată ziua”, ne spune femeia.
S-a născut şi a trăit o parte din viaţa ei, copilăria, adolescenţa şi un pic din  tinereţe, în Valea Jiului, printre mineri. Le cunoaşte viaţa foarte bine şi îi pare rău că acum lucrurile merg rău în zonă. Nu a călcat niciodată afară din ţară. O spune parcă cu regret. „O singură dată am avut paşaport, pentru Iugoslavia, dar nu am mers. Aşa era regimul, nu puteai pleca în străinătate”, adaugă Cornelia Băbeanu. Îşi aminteşte de un bunic care a murit la 102 ani, deci are pe cine moşteni când vine vorba de longevitate.
La 100 de ani, ce putem să-i urăm doamnei Cornelia, decât sănătate şi la mulţi ani!