Ceremonia de deschidere a rutei din județul Hunedoara a Via Transilvanica a avut loc la cetatea Mălăiești, din comuna Sălașu de Sus, zonă traversată de acest drum turistic și de pelerinaj. Via Transilvanica străbate țara de la Putna la Drobeta Turnu-Severin, trece prin 10 județe și va însuma în total 1.400 de kilometri.
Nordul cu sudul
„Drumul care unește” a ajuns în județul Hunedoara. Am asistat la lansarea unuia dintre cele mai îndrăznețe proiecte de promovare a țării și istoriei noastre, pornit dintr-o inițiată privată: Via Transilvanica. Proiectul inițiat de Asociația Tășuleasa Social, reprezentată de Alin și Tiberiu Ușeriu, a pus județul Hunedoara pe harta drumului care unește nordul cu sudul României. Merităm să facem parte din traseul Terra Dacica, pentru că aici, în Hunedoara, civilizația dacică a cunoscut perioada sa de maximă înflorire, iar patrimoniul moștenit de la daci, dar și de la romani este unul extrem de valoros. Îi felicit, în special, pe cei de la Serviciul Public Salvamont Hunedoara, care
s-au implicat în realizarea acestui proiect încă de la început. Le mulțumesc tuturor primarilor pe teritoriul cărora trece Via Transilvanica pentru că au ajutat la nașterea acestei rute. Felicit persoanele publice pentru promovarea intensă pe care au făcut-o. Îi felicit și pe voluntarii care au trudit la realizarea bornelor și marcarea drumului. Via Transilvanica va fi, într-adevăr, drumul care unește: unește oameni, istorie, tradiții, locuri, creează unitate în diversitate. Drumeții vor descoperi și promova cultura noastră locală, istoria, natura, locurile speciale prin care trec. Via Transilvanica este o punte între trecut, prezent și viitor. O astfel de experiență ne poate face mai uniți, poate schimba în bine mentalități și percepții despre noi ca nație, poate fi o modalitate de dezvoltare și deschidere a zonelor pe care le traversează, dar fără a afecta farmecul locurilor! Vă invit să descoperiți județul Hunedoara și altfel, să parcurgeți la pas, cu bicicleta sau călare cei 141 de kilometri din tronsonul denumit Terra Dacica și să ne cunoașteți la noi acasă!”, a spus Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…