Categories: Actualitate

Veteranul de război de 100 de ani, premiat şi la judeţ

Veteranul de război Vasile Creţu (foto), fost jandarm, care la împlinirea vârstei de 100 de ani a fost făcut Cetăţean de Onoare al municipiului Brad, primind  o plachetă şi o diplomă aniversară şi din partea Jandarmeriei Române, a fost premiat şi de aleşii Consiliului Judeţean Hunedoara.
Prezent, vineri, la şedinţa CJ Hunedoara, fostul jandarm a primit o diplomă de excelenţă şi un premiu în valoare de 1.000 de lei. A fost aplaudat de către consilierii judeţeni, cărora le-a transmis să fie răbdători, să poată să conducă judeţul. Vasile Creţu s-a născut în data de 15 martie 1917, în comuna Mihăileni, în Republica Moldova. A intrat în rândurile jandarmilor la data de 1 iulie 1941, fiind concentrat în Legiunea de Jandarmi Cernăuţi cu gradul de soldat.  După ce s-a întors de pe frontul celui de al II-lea Război Mondial, el s-a stabilit la Brad, unde trăieşte şi în prezent. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

4 ore ago