Categories: Comunitate

Veţelul, în linie dreaptă la investiţii

Fie că aduce în discuţie proiectele locale, fie deschiderea către programele oferite de Uniunea Europeană sau Ministerul Mediului, primarul comunei Veţel, Ioan Henţiu (foto), ştie că există o serie de lucruri care să-i mulţumească munca de prim gospodar.
Pe ultima sută de metri
Pentru că mai este puţin timp până la trecerea în Noul An, primarul Ioan Henţiu face un fel de bilanţ al investiţiilor din comună. “Am început lucrările pentru amenajarea a două parcuri (unul în curtea şcolii din satul-centru de comună şi altul în curtea şcolii din Mintia), finanţate cu fonduri de Mediu. Investiţia se ridică la aproximativ 6.000.000 de lei. De asemenea, lucrăm la regularizarea Văii Veţelului şi la extinderea reţelei de apă, cu un kilometru, la Mintia. Apoi, ne aflăm în faza de montare a tâmplăriei la cele două biserici nou construite în Vulcez şi Leşnic, la cea din Veţel se lucrează la turlă, iar la cea din Bretelin, a fost înlocuită tâmplăria. Mai avem în lucru căminul cultural din Mintia (extindere şi modernizare) şi aşteptăm finanţarea proiectului depus pentru cel din Leşnic. Tot în desfăşurare este şi întreţinerea drumurilor şi a reţelei de iluminat public”, susţine Ioan Henţiu, primarul comunei Veţel.
Probleme sociale
Filantropia Ortodoxă Română a iniţiat, cu succes, un proiect în parteneriat cu Primăria comunei Veţel şi cea a comunei Băiţa, amenajând o tabără destinată copiilor cu probleme sociale, în cadrul şcolii din Muncelu Mic. Amenajarea a constat în organizarea unor spaţii adecvate: dormitoare, sală de mese, sală de curs bucătărie. “Am organizat, deja, o primă tabără, iar de curând, a avut loc un concurs de orientare turistică la care au participat elevi ai şcolilor din comună”, a adăugat edilul şef din Veţel. În ceea ce priveşte locuinţele sociale, primarul spune că se execută lucrări de reparaţii la 10 imobile, în care se găsesc asemenea locuinţe. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din județul Hunedoara continuă activitățile de prevenire și combatere a faptelor care pun în…

4 ore ago

ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU EMIS DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din municipiul Hunedoara au intervenit într-un caz de violență domestică semnalat în seara zilei…

4 ore ago

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

11 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

20 de ore ago