Veţel: linişte peste sate

Magdalena Şerban

COVID-19 e pe buzele tuturor de ceva vreme. Autorităţile abia aşteaptă ca episodul pandemic să ia sfârşit, iar când se trage linie, efectele produse să fie cât mai mici. Astfel, primăriile iau măsuri şi pun în aplicare noile prevederi legale. La fel se întâmplă şi la Veţel.

„S-au montat aparate cu soluţie dezinfectantă la scările de la blocuri şi s-au adus preşuri. De asemenea, s-a făcut acţiune de dezinfecţie a locaţiei. Parcurile şi locurile de joacă au fost închise, fiind mai sigur aşa, deoarece a venit timpul frumos şi nu se ştie cine se simţea tentat să iasă la aer tocmai acum când ieşirile sunt limitate la maximum. Lista cu persoanele de peste 65 de ani a fost întocmită, dar nu avem cazuri care să nu se descurce. Verificăm săptămânal situaţia. Avem farmacie pe plan local, trei dispensare medicale (în Veţel, Mintia şi Leşnic), iar serviciul e asigurat de un doctor de familie. Oamenii au putut să-şi ia declaraţii pe propria răspundere pentru argumentarea deplasărilor urgente sau de necesitate majoră fie de la primărie, fie de la magazinele alimentare, acolo unde le-am distribuit. Ne pot solicita exemplare dacă rămân fără”, a afirmat Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel.
Acesta susţine că la ora actuală mai sunt patru persoane în izolare, s-a semnalat şi un caz confirmat pozitiv, dar s-a vindecat în urma tratamentului administrat. Legat de curăţenia de primăvară, speră ca lumea să se ocupe de arealul din faţa casei, mai ales în condiţiile în care timpul liber se petrece la domiciliu. Ce ţine de planul administrativ continuă şi în perioada următoare. „Revin cu rugămintea adresată cetăţenilor comunei, îndemnându-i la respectarea prevederilor formulate prin ordonanţele promulgate şi la conştientizarea efectelor pe care această pandemie le lasă în urma sa. Oricând, noi sau vreun om drag sufletului nostru putem ajunge pe un pat de spital, luptându-ne pentru viaţă. Fac un apel la asumare şi la solidaritate. Cadrelor medicale, forţelor de ordine şi tuturor celor aflaţi în prima linie le transmit un gând bun, iar Dumnezeu să-i protejeze şi să le dea forţă şi putere de muncă. Le mulţumim pentru efortul pe care îl depun în desfăşurarea activităţii”, a mai spus primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Municipiul Deva consolidează dialogul și oportunitățile de colaborare cu Republica Austria

Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…

26 de minute ago

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

32 de minute ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

32 de minute ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

19 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

19 ore ago