Politica si administratie

Veţel: ar fi bună o extindere de gaz metan

Magdalena Şerban

În condiţiile în care lemnul de foc este din ce în ce mai greu de găsit, iar tarifele dictate de preţul pieţei nu sunt chiar mici, multă lume alege să folosească gazul metan. Însă nu există reţea peste tot, aşa că în cazul unora rămâne o dorinţă de materializat în viitor. La Veţel, de exemplu, se vizează extinderea reţelei.

„La ora actuală, avem gaz metan în satele Veţel, Leşnic, Herepeia şi Mintia, dar există solicitare de extindere făcută de către noi la Ministerul Dezvoltării şi pentru celelalte localităţi aparţinătoare, mai puţin cele de munte. Pentru a concretiza un asemenea proiect, e nevoie de finanţare. Să vedem dacă noul Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) va permite, după cum am înţeles, accesarea unei componente pentru a dezvolta acest palier. Dacă nu, ne vom reorienta. Este o utilitate comodă, pe care mulţi o preferă în detrimentul încălzirii pe lemne. Nu implică costuri cu transportul, tăierea şi depozitarea etc. Iar dacă tot am punctat acest subiect, vreau să anunţ că va începe distribuirea lemnului de foc către populaţie, dar după finalizarea procedurii de licitaţie pentru exploatare. Instituţiile publice au sistem de încălzire pe gaz, deci nu trebuie alimentate cu lemne. Deţinem circa 360 de hectare de fond forestier în proprietate, iar către populaţie dăm lemn doar la cerere. Momentan, în jur la 60 la sută se încălzesc cu gaz, iar unii comută când pe gaz, când pe lemne. Nu ne confruntăm cu o criză a lemnului de foc. A fost discutat de către cetăţeni doar preţul, dar oamenii au avut de unde să procure lemn”, a arătat Ioan Henţiu (foto), primarul comunei Veţel.
Acesta a mai precizat că la fel ca şi în alte zone ale judeţului şi ţării, există probleme cauzate de transportatorii de masă lemnoasă care nu respectă tonajul impus de legislaţie, stricând drumurile comunale. Necazul e că tot pe conducerea locală cade sarcina de a face reparaţiile ce se impun.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura