Magdalena Şerban
Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Deva, care au fost diagnosticaţi cu diabet, au acum posibilitatea ca în funcţie de venit, fie să primească gratuit, fie să achiziţioneze la un preţ foarte bun, un produs aproape indispensabil vieţii de zi cu zi. De asemenea, ajutoarele oferite sub formă de alimente continuă să fie acordate şi în următoarea perioadă.
„Am pus în practică acordarea unui produs foarte util pentru diabetici. Pensionarii-membri care au sub 350 de lei pensie primesc lunar un ZARINIL gratuit. Acesta are 150 de ml şi este echivalentul a 12 kilograme de zahăr. Pentru ceilalţi, cu pensii mai mari de 350 de lei, costul este de şase lei. Preţul normal, practicat pe piaţă, este cu puţin mai mare, aşa că avem inclusiv diabetici care nu sunt membri, dar care achiziţionează acest produs de la noi, pentru că are un preţ bun. Îl luăm direct de la producător, aceasta este explicaţia”, a precizat Francisc Kovacs (foto), preşedintele CARP Deva.
Ajutoare pentru cei cu probleme financiare
Pe de altă parte, conducerea CARP Deva a iniţiat un program de ajutorare a membrilor cu probleme sociale, acestea fiind principala politică de dezvoltare a activităţii în anul 2013. „Din decembrie anul trecut, am început să oferim ajutoare conţinând alimente, pensionarilor-membri care au pensii mai mici de 500 de lei. Vom continua această acţiune până vom reuşi să acoperim toţi pensionarii cu astfel de pensii, în evidenţa noastră fiind undeva la 2.500 de membri. Am depăşit deja 2.000 de astfel de ajutoare oferite. Acum avem un total de 6.400 de membrii, iar pe lângă centrul din Deva, mai suntem reprezentaţi în alte 17 puncte din judeţ”, a mai spus preşedintele CARP Deva.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…
nVorbesc gurile rele că o duduie, mare amatoare de afaceri cu statul, că altele nu…
Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…
I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…
La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…
Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…