Categories: Comunitate

Veşti bune din comuna Beriu

Magdalena Şerban

Comuna Beriu este una care – nu uşor, dar pas cu pas – îşi schimbă serios înfăţişarea şi, în acelaşi timp, se schimbă şi standardul de viaţă al locuitorilor ei.

Condiţii apropiate de oraş

„Deşi Beriul este o comună foarte întinsă – municipiul Hunedoara, de pildă, reprezintă cam trei sferturi din suprafaţa Beriului – viaţa aici o putem compara cu cea de la oraş. Când ai iluminat public, reţea de apă şi canalizare, gaz metan şi drumuri asfaltate, standardul de viaţă a oamenilor este aproape de cel urban. Prin urmare, cei 3.612 locuitori ai comunei, din satele Căstău, Cucuiş, Beriu, Orăştioara de Jos, Măgureni, Poieni, Sereca şi Sibişel), nu prea au de ce să se plângă”, ne spune Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu.

Modernizarea primăriei şi a lăcaşului de cultură

Din fonduri proprii, pe care Emil Bîc are grijă să le gestioneze cu mare grijă, au început lucrările de extindere şi modernizare a sediului primăriei. „Eram înghesuiţi în cinci birouri şi activitatea de aici se desfăşura în condiţii improprii, pentru o primărie. Dacă tot ne-am apucat să reabilităm imobilul în care-şi desfăşoară activitatea administraţia locală, am zis că este bine să reabilităm şi clădirea căminului cultural din centrul de comună, că putem economisi nişte bani”, susţine edilul şef al Beriului.

Un proiect declarat eligibil

Odată cu vizita în teren, proiectul accesat pe Măsura 1.2.5 a fost declarat eligibil, urmând să se determine punctajul aferent. „Este vorba de 18,75 km de drum de exploataţie agricolă, pe raza localităţilor Sibişel, Căstău, Beriu, Sereca şi Orăştioara de Jos. Valoarea proiectului este de un milion de euro şi implică pietruirea tuturor acestor drumuri. Să aibă gospodarii pe ce ajunge la culturile particulare”, ne lămureşte primarul Emil Bîc.

Ce se mai află pe agenda de lucru a aleşilor locali din Beriu şi a primarului comunei. S-au alocat fonduri din bugetul, local pentru începerea lucrărilor de introducere a apei potabile în satul Poieni. De asemenea, specialiştii Universităţii „Ion Mincu” din Bucureşti lucrează la realizarea noului Plan Urbanistic General (PUG), proiect susţinut financiar tot de la bugetul local.

Nici viaţa spirituală nu este uitată

Credinţa a unit întotdeauna oamenii, iar primarul din Beriu ştie acest lucru. A încercat cu tot ceea ce i-a stat în putinţă să sprijine lăcaşele de cult, ori de câte ori a fost nevoie. „În momentul de faţă, la Căstău se reface pictura interioară a bisericii, iar în satul Măgureni a început construcţia un schit de măicuţe, pe terenul donat de familia Adam Ţambă, unde a fost o biserică din lemn”, precizează edilul şef al comunei Beriu.

După cum se vede, chiar dacă recesiunea economică şi criza financiară au devenit o mare problemă la nivel naţional, la Beriu, lucrurile nu stau pe loc, ci evoluează, încet, dar sigur.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago