Categories: Comunitate

Veşti bune despre căminul cultural din satul Breazova

Magdalena Şerban

Dat fiind faptul că situaţia juridică a căminului cultural din satul Breazova, comuna Sarmizegetusa, s-a elucidat de curând, conducerea locală are în plan modernizarea şi dotarea acestuia. Proiectul aferent a fost depus prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) în 29 iunie şi se aşteaptă un răspuns.

Potrivit primarului Mihai Cordoş (foto), edificiul a făcut obiectul unor procese îndelungate, fiind revendicat de un moştenitor al familiei Kendeffy. După mai bine de 12 ani, acesta nu a putut face dovada moştenirii, dar lucrurile au rămas încurcate în toată perioada respectivă.
„Comunitatea de aici are cămin cultural doar cu numele, neputându-se folosi de el. Localnicii care au nevoie de locaţie pentru nunţi sau alte evenimente sunt nevoiţi să apeleze la căminele culturale din alte sate ale comunei. Deoarece plana incertitudinea juridică asupra apartenenţei de drept, s-a evitat ca până acum să se facă vreun pas în sensul de a se investi în acest obiectiv. Din moment ce am primit o sentinţă favorabilă, de puţin timp, am accesat fără emoţii proiectul pentru reabilitare, modernizare şi dotare. Credem şi sperăm în reuşita proiectului nostru”, a spus primarul comunei Sarmizegetusa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago