Categories: Comunitate

Vechile blocuri miniere din Ghelari, o soluţie pentru cei fără locuinţe

Magdalena Şerban

Primăria din Ghelari are în administrare 12 blocuri de locuinţe (din care trei scări nu mai sunt locuibile), rămase de pe vremea vechii unităţi miniere. Prin anii 70, mulţi oameni au fost mutaţi aici din diferite colţuri ale ţării, pentru a munci în subteran. Acum, cei fără proprietăţi imobiliare şi cu posibilităţi reduse, contra unei sume de 25, respectiv 30 de lei pe lună, pot închiria un acoperiş deasupra capului.
„Încă nu am avut cereri în ceea ce priveşte alocarea de suprafeţe intravilane, în vederea construirii de locuinţe, de către tinerii din comună. Cred că nu sunt posibilităţi pentru ridicarea unei case. Există teren disponibil la primărie, dar dacă nu ne-a cerut nimeni, nu am pus problema să facem acest pas. Oricum, avem în Serviciul Public, 12 blocuri de locuinţe, pe care le administrăm. Pe baza unei cereri şi făcând dovada că nu deţin alte spaţii în proprietate sau închiriate de la stat, cei fără locuinţe au putut deveni chiriaşi. După şase luni, dacă au respectat contractul cu noi şi au fost la zi cu plăţile la utilităţi, au putut chiar să-şi achiziţioneze apartamentul atribuit. Potrivit legii locuinţei, chiriaşul are drept prioritar de cumpărare. Preţul de achiziţie depinde de suprafaţă, fiind vorba de apartamente cu două sau trei camere. Tariful de închiriere, respectiv vânzare, este stabilit per metru pătrat, iar valoarea de achiziţie a unui apartament este cuprinsă între 4.000 şi 7.000 de lei, plătibilă şi în rate”, precizează Ioan Bulbucan (foto) primarul din Ghelari. Potrivit acestuia, în jur de 70 la sută din locuinţe au fost cumpărate deja, cu toate că blocurile sunt destul de vechi, câteva datând din 1960, iar unele pavilioane având chiar peste un secol de existenţă. Preţul scăzut şi posibilităţile financiare reduse i-au făcut pe mulţi să se înghesuie, în loc la suma aferentă chiriei lunare, preferând să plătească rata la propriul apartament. Cât priveşte cele trei scări de bloc rămase de izbelişte, administraţia locală încă mai caută investitori sau soluţii pentru reabilitarea lor. Aici, au mai rămas în picioare doar pereţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT VIOLENT PRODUS PE O STRADĂ DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…

24 de ore ago

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

2 zile ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

3 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

3 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

3 zile ago