Vaţa de Jos: s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de reparaţii

Magdalena Şerban

Ploile abundente din iunie au făcut ca din 13 sate ale comunei Vaţa de Jos doar trei să rămână fără necazuri, adică Târnava, Brotuna şi Tătărăşti. În rest, pagubele au însumat 6,42 milioane de lei, bani care au ajuns la administraţia publică de aici din alocările pentru situaţii de urgenţă. Aşa că au început reparaţiile.
„Am fost greu loviţi de inundaţii. Ne-am mişcat cât am putut de repede (respectând temeiul legal) pentru a pune lucrurile în ordine. Ajutorul de stat ne-a fost asi­gurat în urma raportului de evaluare întocmit pe comisia de specialitate odată cu vizita în teren. Am orga­nizat licitaţia pentru atri­bu­i­rea lu­crării, luni a fost desemnat câşti­gă­torul, marţi am dat ordinul de începere, iar acum suntem în desfă­şurare. Am debutat cu pietruirea de drumuri de pe tronsonul Ciun­gani. Conco­mitent, atacăm şi alte obiec­tive cum sunt podul din Prăvăleni, de ex­emplu. A plouat şi în ultima perioadă, dar nu am mai avut pro­bleme, mulţumim lui Dumnezeu. În prezent, în colaborare cu ABA Crişuri Oradea (punct de lucru Brad) se face decolmatarea Văii Ciunganilor până la intrarea în Crişul Alb, apă care a provocat cele mai mari daune. Amintesc că sunt po­deţe din care nu a mai rămas nimic, dru­murile au fost şi ele stri­cate (de exemplu Drumul Comunal 173
a fost blocat din cauza aluviunilor şi a ruperii pe mai multe porţiuni, izolând satul Ciungani), iar podul de la şcoala din Pră­vă­leni e distrus. Trebuie refăcut în întregime. Cât priveşte populaţia afectată, nu ştim nimic despre cum se vor remedia pagubele. Nu ţine de noi, dar tare ne dorim să ştim că nu rămâne nimeni în voia sorţii. Sperăm să se ţină cont că sunt oameni simpli, nu bogătaşi care să-şi per­mită să-şi piardă una-alta din gospodărie sau culturile agricole la care au mun­cit cu trudă ”, a arătat Milu Folescu (foto), pri­marul din Vaţa de Jos.
Acesta a mai anunţat că din visteria co­mu­nală vor începe în perioada imediat ur­mă­toare asfaltări de drumuri în Birtin (pe vale), în Tătărăştii de Criş, Vaţa de Sus-Co­dri­neşti şi Basarabasa. Totodată, se vor exe­cuta lucrări de modernizare la căminele culturale din Brotuna, Tătărăştii de Criş şi Bir­tin. În curând se va finaliza şi piaţa agro­ali­mentară din satul principal (foto), im­ple­men­tată din bani europeni nerambursabili.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

3 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

3 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

3 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

3 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

3 zile ago