Vasile Ţonea câştigă în instanţă şi revine în Consiliul local Deva

Vasile Ţonea (foto) revine în Consiliul local al municipiului Deva, după o absenţă de circa două luni. Tribunalul Hunedoara i-a admis cererea de suspendare a efectelor ordinului dat de prefectul judeţului Hunedoara de încetare a mandatului de ales local înainte de termen.

În noiembrie 2017, după alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al Devei, Vasile Ţonea a fost exclus din PSD, pe motiv că nu s-a implicat în campania electorală. A contestat decizia de excludere la forurile interne ale formaţiunii politice, însă contestaţiile i-au fost respinse. În consecinţă, dată fiind pierderea calităţii de membru de partid, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, a emis ordinul de încetare a mandatului de consilier local al lui Ţonea. Ulterior, Vasile Ţonea s-a adresat instanţei cu o cerere de anulare a sancţiunii de excludere din partid, dar şi a ordinului dat de prefect. Cele două cereri se judecă la Tribunalul Hunedoara şi au următorul termen în 12 septembrie 2018. În paralel, Ţonea a depus la Tribunalul Hunedoara două cereri de suspendare a efectelor deciziei de excludere din PSD şi a ordinului dat de prefect, ambele fiindu-i admise.
”Era previzibilă decizia forurilor PSD, judeţean şi central, din moment ce nu au analizat argumentele mele împotriva excluderii din partid. Eu cred în instanţă, care a judecat corect cererile mele şi mi-a dat câştig de cauză până acum. Nu mă mai interesează ce va fi de acum încolo. Nu mă interesează să rămân pe funcţie. Am vrut doar să văd că în România dreptatea nu umblă cu capul spart. Eu nu renunţ la convingerile mele politice, rămân un om de stânga. Nu am nimic cu PSD. Dar nu sunt de acord cu conducerea partidului de acum şi cu modul în care acţionează”, a declarat Vasile Ţonea.
Aşadar, rămâne ca Tribunalul Hunedoara să decidă dacă Vasile Ţonea îşi păstrează calitatea de membru PSD, implicit funcţia de consilier local, sau le va pierde pe ambele. Acesta este la al patrulea mandat de consilier local al municipiului Deva, ales de pe listele PSD. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

7 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago